Fotbal   •   Liga 1   •   BRITO A CONFIRMAT

Piticul atomic

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 02 februarie 2008

Brazilianul Brito, care măsoară doar 1,70 metri înălţime, şi-a cîştigat un loc pentru Antalya după prestaţia din amicalul de ieri cu Avîntul Reghin



După 24 de ore de mers cu avionul, nemîncat şi nedormit, fundaşul dreapta brazilian Jamesson Andrade de Brito (22 de ani) a dat ieri probe de joc la "U" Cluj.



Brito a jucat 45 de minute în amicalul cu Avîntul Reghin (0-0) şi s-a acomodat repede cu nisipul de pe terenul de zgură din incinta complexului "Ion Moina". "S-a simţit bine pe nisip, e obişnuit probabil. Aşteptăm şi meciurile din Turcia să vedem ce poate, dar din ce am văzut se descurcă chiar bine", a afirmat preşedintele "studenţilor" Toni Doboş.

Travaliul de pe banda dreaptă, precizia centrărilor şi apariţia la finalizare l-au convins pe Meszaros să-l păstreze pe Brito în lotul pentru Antalya. "Are tehnicitatea stilului de joc brazilian. Nu i-a fost uşor să zboare o zi cu avionul, să doarmă trei ore şi apoi să intre în teren, pe nisip, la 0 grade. Se vede că e fotbalist bun", a motivat Meszaros.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.