Românca Simona Halep a obţinut una dintre cele mai mari victorii ale carierei şi continuă drumul spre primul turneu de Mare Şlem. Sârbul Novak Djokovici a suferit una dintre cele mai umilitoare înfrângeri din carieră. Cum am ajuns aici?
Simona 3-6, 1-5. Auzi deja titlurile şi dezamăgirea tuturor românilor. "Simona, la pământ", "Halep ratează cea mai mare şansă pentru un Grand Slam" şi cârcotaşii invadează netul: "oare ce accidentare va mai inventa Halep acum?". Ca o completare, dacă a uitat cineva, Simona chiar s-a accidentat la Roma şi era cât pe ce să nu participe la Paris.
Novak 6-7, 3-6. John McEnroe îl consideră abia acum favorit pe Thiem. "După primul set, tot Djokovici rămâne cu prima şansă", spunea marele campion american în comentariul Eurosport. Sârbul mai avea atunci o şansă şi a arătat de atâtea ori de ceea ce e în stare să facă.
Simona vs Novak
Cine în lumea asta revine de la 3-6, 1-5? Doar Simona Halep. Constănţeanca dominată în acest meci de Svitolina la fel de rău cum a făcut-o chiar ea cu Suarez-Navarro în meciul anterior.
Să recunoaştem, nu a avut nicio şansă până în acel moment, winner după winner de partea cealaltă a fileului. Dar declicul a avut loc când a reuşit primul break pentru 5-3.
A continuat să lupte, ca niciodată, şi a reuşit, dacă nu chiar cea mai frumoasă revenire din istoria tenisului, măcar în top 5 cele mai neaşteptate şi spectaculoase. A salvat şi o minge de meci în tie-break şi, chiar dacă Svitolina e o mare jucătoare, nimeni nu ar fi reuşit să fie atât de puternică mental încât să joace la fel în decisiv. Poate doar Serena. Şi s-a văzut, break după break după break şi Simona a ajuns din nou într-o semifinală la Roland Garros.
În schimb, Novak a renunţat la luptă. A pierdut 0-6, spre stupefacţia lui McEnroe: "Este prima oară când îl văd că nu vrea să fie pe teren. S-a mai întâmplat o singură dată şi la Nadal după accidentare. Este un moment foarte delicat în cariera lui Djokovic". Sârbul a oferit şi o explicaţie bizară, nedemnă pentru un jucător de talia lui: "Totul s-a decis după primul set".
"Învăţaţi de la Simona!"
După aproape două ore de joc, atunci când Halep reuşea să ducă meciul în decisiv, comentatorul englez de la Eurosport a rostit cuvintele pe care le gândea toată lumea: "Învăţaţi de la Simona Halep, o mare campioană. Toţi ar fi renunţat, nu şi ea. A jucat punct după punct, a luptat până la capăt. Nu cum a făcut-o Djokovici mai devreme".
Da, ieri, în sferturile de la Roland Garros, prejudecăţile s-au spulberat. Atunci când spiritul sârbesc iese la suprafaţă în momentele cele mai grele, iar românii nu mai luptă. Ieri, Simona Halep a arătat contrariul şi a bătut celebrul spirit al sârbilor.
Acum, drumul a ajuns la jumătate. Mai are două hopuri până la cer: primul turneu major din carieră şi noul lider mondial! Ambele dintr-un foc.
Momentul din primăvară care îi poate schimba cariera
Şi a demonstrat un alt lucru important, dispărut parcă într-o ceaţă deasă în ultimul an şi jumătate. Ne-a adus aminte de meciurile fascinante din 2014 sau 2015 când nu renunţa indiferent de scor. Şi totul s-a schimbat în această primăvară, după turneele americane.
Performanţe modeste, joc fără vlagă, zero ambiţie. Darren Cahill a făcut o ultimă încercare în acel moment, neaşteptată. A anunţat-o că renunţă la colaborare şi atunci s-a schimbat.
Cea mai bună dovadă la Mamaia, pe zgură, cu Johanna Konta, când a făcut, poate, cel mai bun meci al anului.
{{text}}