Sorin Ghionea a facut ieri antrenament pe terenul mare din Ghencea, la aproape 4 luni de la accidentarea la genunchiul sting. Dupa 102 zile departe de gazon, atit cit a trecut din momentul in care s-a accidentat grav la genunchiul sting, Ghionea a revenit ieri pe teren. El a primit acceptul medicilor de a incepe alergarile si a iesit pe gazonul terenului mare din Ghencea. Doctorul echipei, Radu Paligora, l-a supravegheat de pe margine, Ghionea executind mai multe ture de teren, insa nu intr-un ritm foarte alert, el aflindu-se inca in perioada de tratament.
Fundasul a suferit o entorsa la genunchiul sting pe 25 februarie, in timpul meciului Steaua - UTA 0-0, accidentare care i s-a agravat ulterior si a fost nevoit sa suporte o interventie chirurgicala la o clinica din Roma la inceputul lui aprilie. De atunci a inceput refacerea. La inceput, a efectuat doar masaje si bazin, iar de ieri a reluat si alergarile pe teren cu iarba naturala.
Ghionea a primit asigurari din partea staffului medical ca se va putea antrena normal in perioada de pregatire si ca nu va rata stagiile din Austria si Mierlo, astfel ca va fi apt suta la suta la ora primului meci oficial al Stelei, pe 28 iulie, in prima etapa a Ligii I.
4 este locul ocupat de Ghionea in topul stelistilor realizat dupa media notelor gsp in ultimul sezon, avind 6,43 si fiind devansat doar de Dica (6,72), Thereau (6,64) si Elton (6,50)
Primul titular in aparare
Refacerea lui Ghionea va insemna o grija in minus pentru Olaroiu in privinta defensivei. Antrenorul il vede pe galatean cel mai bun fundas pe care il are in lot, un argument fiind si faptul ca in ancheta Gazetei Sporturilor de la finalul lui 2006 Olaroiu l-a votat pe locul 3 in topul celor mai buni fotbalisti romani ai anului. Astfel, Ghionea ar fi sigur de postul de titular, celalalt stoper urmind sa fie cel mai probabil Radoi sau Goian, ultimul putind juca doar daca Mirel va fi folosit ca mijlocas.
{{text}}