Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Lojă legendară pentru Halep la finala de la Roland Garros: Nadia, Hagi, Năstase şi Ţiriac!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 iunie 2017

Meciul de joi seară, în care Halep a obţinut calificarea în ultimul act de la turneul de la Paris, a fost urmărit din tribune şi de două dintre cele mai importante şi reprezentative figuri din sportul românesc all-time: Nadia Comăneci şi Ion Ţiriac. Cei doi au stat în loja pe care fostul tenisman o deţine la Roland Garros!

La finala de sâmbătă, împotriva letonei Jelena Ostapenko, susţinătorii de lux ai Simonei se vor dubla.

Ilie Năstase, fost lider mondial ATP şi fost câştigător la Roland Garros, a anunţat încă dinaintea semifinalei: "Dacă Halep joacă finala, sâmbătă voi merge la Paris şi voi fi în tribune". După succesul cu Piskova, el a completat: "Voi merge doar dacă mai are Ţiriac şi pentru mine un bilet, o invitaţie".

Marea supriză vine din partea lui Gică Hagi, cel care vrea să fie şi el prezent astăzi la Paris. "Gică mi-a spus că dacă Halep joacă finala, atunci va merge acolo, ca să o susţină pe Simona", a dezvăluit Florin Prunea, cel care a participat miercuri seară la un eveniment, alături de antrenorul Viitorului.


Nadia, Hagi, Năstase şi Ţiriac ar urma să stea toţi în loja ultimului de pe arena "Philippe Chatrier"!

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.