Letona Jelena Ostapenko a vorbit despre strategia pe care vrea să o pună în aplicare în finala de la Roland Garros cu Simona Halep, care va avea loc mâine, în jurul orei 16:00.
Jucătoarea de 20 de ani crede că trebuie să practice un joc foarte agresiv dacă vrea să aibă șanse în fața Simonei și simte că este avantajată de zgura de pe arena Philippe Chatrier.
"Sunt pregătită de finală. Simona e o jucătoare foarte mare, într-un meci cu ea trebuie să fiu foarte agresivă, să-mi fac jocul meu, dar va fi un meci greu și trebuie să fiu pregătită. Mă descurc foarte bine pe zgură și cred că zgura de aici de la Paris e una specială, fiind una foarte rapidă, care mi se potrivește foarte bine.
Am primit o mulțime de telefoane din Letonia, chair și președintele țării ( n.r. - Raimonds Vejonis) m-a sunat. A fost frumos că am primit ațâta atenție.
O să discut despre finală cu antrenoarea mea, dar și cu mama, pentru că și ea este antrenoare. Sunt deja în finală și o să intru ca să mă bucur de șansa pe care o am", a spus Ostapenko, la conferința de presă de azi.
- Finala dintre Halep și Ostapenko va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Pro TV și Eurosport.
- Halep, prima șansă în finala cu Ostapenko! Cum arată primele cote + pontul tipsterilor Pariori.ro
- Episod mai puțin cunoscut cu Halep și Ostapenko în prim plan: letona a lovit-o pe Simona cu o minge care avea 150 km/h
- De două ori mai ofensivă decât Nadal » Cum și-a devorat Ostapenko adversarele în drumul către finală
- Fără pauză în pregătire: 3 lucruri la care Simona Halep trebuie să fie atentă în finala cu incredibila revelaţie Ostapenko
- Sublim! Simona Halep o învinge pe Pliskova și se califică în cea de-a doua finală de la Roland Garros din carieră!
- Ce a spus Simona Halep după calificarea în finala de la Roland Garros: "E un sentiment plăcut, voi face totul pentru a câștiga"
{{text}}