Directorul de Dezvoltare în cadrul FRF, Marcel Pușcaș, s-a revoltat după ce selecționerul Christoph Daum a anunțat că nu se gândește de la demisie.
Într-o postare pe contul său de facebook, Pușcaș l-a ironizat pe Daum și s-a înscris pe lista celor care-l critică pe selecționerul României.
"Se implică 100 % în perspectiva fotbalului românesc! Coordonează, explică, predă, selecționează, antrenează și ascultă! Ce-or avea unii cu el?
E un fin psiholog, respectat de jucători. Pregătește ca nimeni altul, într-un mod nemaiîntâlnit jocurile echipei României! Este respectat de toți jucătorii! Are respectul și admirația fiului din staff! Acesta este și el un meseriaș desăvârșit!
Se ocupă și de simbioza dificilă între loturile de juniori, tineret și seniori! Au început să mijească rezultate! Dacă nu, măcar principii și criterii. Face tot posibilul să califice echipa în Rusia, fiind deosebit de interesat de atragerea bonusului de calificare de 10 milioane euro de la FIFA! Calificarea ar putea atrage și alti sponsori!
Apropiați de-ai săi mi-au spus că are insomnii pe această temă!
Deseori. Nu-l interesează banii arabilor, deși are multe oferte de el știute și secrete, din Golful mult visat de alții!
El nu este ca alții! Metafizica este dominantă. Doar ignoranții și răutacioșii nu-l înțeleg. Noroc că aceștia sunt puțini Va veni și ziua când «echipa va ataca, chiar și atunci când n-are mingea».
El merită mult mai mult. Nici măcar nu este un antrenor scump!
După declarațiile personale, lumea nebună a fotbalului românesc îl oprește pe stradă și-l imploră să rămână: «Bitte, bleiben Sie noch vier Jahre,da», se aude din piepturile suporterilor pătimași. Sunt doua străzi importante, chiar bulevarde. Mă intreb ce ne-am face fară el. FANTASTISCH!", a fost mesajul postat de Pușcaș.
{{text}}