Nationala

Polonezii ne desființează: ”Românii doar s-au apărat, deși își jucau ultima șansă. La atmosfera din tabăra lor, nu-i de mirare că i-am demolat”

foto: Raed Krishan, GSP

Articol de Aurelian Botezatu  —  duminică, 11 iunie 2017

Agresivul cotidian polonez Fakt nu ne iartă: ”Adversarul ar fi trebuit să lupte pentru viața lui, dar toată echipa s-a cantonat în propria jumătate. Iar la atmosfera din tabăra lor, nu-i de mirare că i-am demolat”.

"Noi ne făceam griji înaintea meciului de cum vom reuși să ne descurcăm fără Glik și de forma fizică a jucătorilor, în condițiile în care majoritatea a încheiat de ceva timp sezonul la cluburi. Dar au fost complet nefondate", scrie cotidianul Fakt. Pe de-o parte fiindcă oamenii lui Adam Nawalka s-au comportat ca niște adevărați profesioniști, dar și din cauza atitudinii "tricolorilor".

"Au jucat și cu 6 fundași"

"Adversarul își juca ultima carte la Varșovia. Lupta pentru viața lui. O înfrângere însemna irosirea ultimei șanse de a mai merge la Mondialul 2018. Dar a ales să se apere. În debutul meciului a stat cu toată echipa în propria jumătate, iar apoi au fost momente când a jucat și cu șase fundași. Ai noștri i-au studiat o jumătate de oră, timp în care oaspeții s-au limitat doar la a ține balonul departe de poarta lor. Penalty-ul făcut de Săpunaru le-a distrus însă tot planul", analizează Fakt.

"L-au atacat pe Daum"

Același ziar a descoperit și un alt motiv pentru care România "a fost demolată" de Lewandowski: "La atmosfera din tabăra lor, nici nu-i de mirare. În preziua meciului, la conferința de presă, jurnaliștii n-au făcut decât să-l atace pe Christoph Daum. L-au întrebat inclusiv de demisie. Germanul a încercat din greu să-și țină nervii în frâu și să nu intre în dueluri verbale cu ei". 

"Românii au început de parcă ar fi jucat împotriva Forței. Din primul minut s-au baricadat în propria jumătate, apărându-se cu toată echipa. Au tremurat la raidurile lui Grosicki și li s-au înmuiat genunchii în fața lui Lewandowski"
Przeglad Sportowy, cotidian polonez

2014,august, e data ultimului penalty ratat de Lewandowski

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.