International   •   Campionate   •   MECIUL LEGENDELOR

FOTO+VIDEO Ronaldo XXXL » "Dințosul" a șocat asistența la meciul legendelor de la Madrid

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 12 iunie 2017

Brazilianul a depășit iar binișor suta de kilograme și abia a încăput în tricoul cu 3 numere mai mari. Fanii lui Real l-au aplaudat însă în duelul contra fostelor staruri ale Romei.

Ronaldo pare să fi pierdut irevocabil lupta cu kilogramele. "Il Fenomeno" a căpătat iar proporții, pe care nici un tricou cu trei măsuri mai mare decât al colegilor nu le poate ascunde.

Brazilianul n-a refuzat însă invitația de a evolua într-un meci caritabil în echipa legendelor lui Real, alături de Raúl, Figo, Morientes și Roberto Carlos, contra celor de la AS Roma, avându-i în teren pe Cafu, Aldair, Balbo, Conti și Boniek.

65.000 de fani l-au aplaudat pe "Bernabeu" pe fostul mare atacant brazilian, revenit după un deceniu pe arena madrilenă.


Ajuns la 40 de ani, Ronnie, care a marcat 104 goluri in 177 de partide în tricoul blanco între 2002 și 2007, a depășit din nou suta la proba cântarului și n-a rezistat decât 33 de minute în meciul câștigat de Real cu 4-0, cu golurile lui Figo, Congo și Morientes, "dublă".

Echipele:

Real Madrid: Illgner - Salgado, Julio Cesar, Sanz, Roberto Carlos - Figo, Karembeu, Raul, Amavisca - Morientes, Ronaldo

Rezerve: Savio, Contreras, Velasco, Alfonso, Victor Sanchez, Velasco, Ivan Perez, Congo, Butragueno


AS Roma: Konsel - Cafu, Aldair, Cassetti, Carboni - Conti, Tomassi, Lima, Perrotta - Boniek, Balbo

Rezerve: Pellizzolli, Rizzitelli, Maini, Cappioli, Scarchilli, Desideri, Tonetto, Mangone

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.