Nationala

GALERIE FOTO Selecționerul Pizzi laudă naționala României: "E un adversar foarte puternic" » Imagini de la ședința de pregătire a chilienilor de azi

+12 Foto
FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 12 iunie 2017

Antrenorul celor de la Chile, Juan Antonio Pizzi, a susținut azi conferința de presă înaintea meciului de mâine cu România, de la ora 21:00, în direct la ProTV și liveTEXT pe GSP.RO.

Tehnicianul este încrezător în forța echipei sale și anunță că este decis să introducă cel mai bun "11".

"Sunt mulțumit de forma jucătorilor și de starea lor generală. E din ce în ce mai bine pe zi ce trece. Eu mi-am propus să câștigăm toate partidele, deși știm că naționala României este foarte puternică, are o filosofie de joc foarte clară.

Știm că are câțiva jucători cu calități tehnice bune, dar și alți fotbaliști care stau bine din punct de vedere fizic. Pentru noi este un test foarte bun, e bine că întâlnim astfel de naționale.

România seamănă cu toate echipele din Cupa Confederațiilor, cu excepția celei din Germania. Noi trebuie să facem totul pentru a ne impune jocul", a zis acesta.

Vedetele naționalei din Chile, printre care Arturo Vidal, Alexis Sanchez, Gary Medel și Pablo Hernandez, s-au antrenat azi pe arena din Cluj. Imagini de la ședința acestora de pregătiri puteți vedea în galeria foto!

Cupa Confederațiilor 2017 se joacă în Rusia între 17 iunie și 2 iulie. Echipele care vor lua parte sunt: Rusia (gazda CM 2018), Germania (câștigătoarea CM 2014), Australia (câștigătoarea AFC Asian Cup 2015), Chile (câștigătoarea Copa America 2015), Mexic (câștigătoarea Cupei CONCACAF 2015), Noua Zeelandă (câștigătoarea OFC Nations Cup), Portugalia (câștigătoarea EURO 2016), Camerun (câștigătoarea Cupei Africii pe Națiuni 2017).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.