Campionate

Antonio Conte pregăteşte prima mutare a verii! Italianul oferă 50 de milioane de euro pentru un conaţional

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Tibi Demeter  —  marţi, 13 iunie 2017

Antonio Conte îşi doreşte să îl transfere la Chelsea pe Lorenzo Insigne de la Napoli, în schimbul a 50 de milioane de euro în cazul în care Eden Hazard va pleca la Real Madrid.

Hazard, 26 de ani, este dorit cu insistenţă de Florentino Perez pe "Santiago Bernabeu" pentru realiza o nouă mutare în stil galactic.

Vedeta lui Chelsea a avut un sezon excelent cu 16 goluri şi cinci pase decisive, fiind decisiv în obţinerea titlului de campioană în Premier League.

În ciuda faptului că Hazard a mărturisit că este fericit la Chelsea, presa engleză anunţă deja că Real Madrid pregăteşte o ofertă de nerefuzat pentru fotbalistul belgian.

The Sun a anunţat în această dimineaţă interesul pe care şi l-a manifestat echipa de pe Stamford Bridge cu privire la transferul lui Insigne de la Napoli pentru 50 de milioane de euro.

Playmakerul lui Napoli a lucrat cu Antonio Conte la naţionala Italiei, iar antrenorul lui Chelsea i-a pregătit deja un salariu de aproximativ 10 milioane de euro pe an.

Insigne a marcat 20 de goluri şi a dat 12 pase decisive în sezonul recent încheiat pentru Napoli.

Mijlocaşul italian mai are contract cu formaţia de pe San Paolo până în vara anului 2022.

sursa: express.co.uk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.