Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFERURI

Becali a anunțat azi: "Două mutări, una mai tare decât Budescu!" » GSP.ro a aflat despre cine e vorba: "Au bătut deja palma, se mai negociază doar chestiuni de procente!"

Foto: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 13 iunie 2017

Gigi Becali a anunțat în exclusivitate pentru GSP.RO că va mai face două transferuri importante, fără să dezvăluie cu ce jucători negociază.

"Astăzi o să primim niște răspunsuri. O să facem două transferuri tari. Unul dintre ele va fi mai tare ca Budescu", a spus Becali.



Sursele Gazetei susțin că cei doi jucători vin chiar din curtea campioanei României! Numele lor: Florin Coman, atacant de 19 ani, și Dragoș Nedelcu, mijlocaș de 20 de ani!



"Becali și Hagi s-au înțeles asupra celor două transferuri la Steaua. Au pătut palma. Mai sunt doar câteva chestiuni de pus la punct în ceea ce privește contractele jucătorilor. Mai mult, Hagi a cerut procente din viitoarele transferuri ale celor doi, iar Becali a fost de acord", spun sursele ziarului.

DRAGOS NEDELCU

mijlocaș de 20 de ani

Debut în Liga 1: 28.07.2014, CSMS Iași - Viitorul Constanţa 0-0

Meciuri în Liga 1: 65

Goluri în Liga 1: 2

Minute jucate în 2016-2017: 2.062                

Media notelor GSP: 5,61    

Cotă transfermakt: 1.000.000 de euro   


"Nedelcu ar fi senzațional! Pe lângă faptul că e un fotbalist foarte, foarte bun, el are un calm indiferent de minut, echipă și de situația scorului din teren, pe care doar la Gică Popescu le-am mai văzut"

Mirel Rădoi, fost antrenor Steaua

FLORINEL COMAN

atacant de 19 ani

Debut în Liga 1: 18.04.2015, Viitorul Constanţa - Astra 2-0

Meciuri în Liga 1: 39

Goluri în Liga 1: 6

Minute jucate în 2016-2017: 1.802        

Media notelor GSP: 6,25

Cotă transfermakt: 700.000 de euro   

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.