Basarab Panduru, fostul jucător al Stelei și al naționalei României, a comentat victoria obținută de "tricolori" în partida amicală cu Chile, scor 3-2.
Acesta l-a ironizat pe Daum, despre care a spus că știe să conducă echipa către victorii doar atunci când naționala joacă în superioritate numerică.
"După acest rezultat, mă gândesc că Daum știe să câștige, dar are nevoie ca adversarul să joace în 10 jucători. Singurele meciuri câștigate de el au fost cu adversarii în inferioritate numerică. Iar faptul că noi câștigăm cu 3-2, întorci rezultatul în repriza a doua, trag concluzia că avem potențial.
Avem jucători, dar avem nevoie de cineva care să-i vadă, să-i cunoască și să-i bage în momentul potrivit la meciul potrivit", a declarat Basarab Panduru, la TV Dolce Sport.
În urma victoriei de marți seara cu Chile, 3-2, Daum a bifat abia a doua victorie pe banca naționalei.
Prima data din luna octombrie a anului trecut, când, tot în superioritate numerică, România se impunea în Armenia, scor 5-0, în singura victorie obținută de "tricolori" în actuala ediție a preliminariilor.
{{text}}