Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Decizie de ultim moment a lui Rafael Nadal: "Nu voi fi apt să joc"

FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 iunie 2017

Rafael Nadal, cel care duminică a câștigat cel de-al zecelea său titlu la Roland Garros, a anunțat că nu va participa la turneul de pe iarbă de la Queen's (Londra), care urmează să înceapă lunea viitoare

Retragerea de la turneul londonez nu e cauzată de o accidentare, spaniolul declarând însă că are nevoie de o mai mare perioadă de odihnă după sezonul extrem de solicitant de pe zgură, unde a reușit să câștige patru titluri. 

"Îmi pare foarte rău să anunț că nu voi fi apt să particip la turneul de la Queen's de săptămâna viitoare. Sunt trist să iau această decizie pentru că iubesc acest turneu, pe care l-am câștigat în 2008, iar de fiecare dată când am ajuns în finală la Wimbledon a fost după ce am jucat la Queen's.

Am sperat că voi avea câteva zile libere și după voi fi pregătit, dar, la vârsta de 31 de ani, și după un foarte lung sezon de zgură, după toate emoțiile de la Roland Garros și după ce am vorbit cu echipa și cu doctorii mei, am decis că am nevoie de mai multă odhnă dacă vreau să fiu pregătit pentru a juca la Wimbledon.


Îmi cer scuze față de toți fanii minunați din Marea Britanie și față de organizatorii turneului. Sper să mă întorc la Queen's la anul", a transmis Rafa Nadal, prin intermediul paginii oficiale de facebook.

Astfel, primul turneu la care Nadal va participa pe iarbă va fi la Wimbledon, cel de-al treilea turneu de Mare Șlem care va începe pe 3 iulie.

Ibericul s-a impus de două ori la Wimbledon, în 2008 și în 2010. 

4 titluria cucerit Nadal pe iarbă în carieră: de două ori la Wimbledon (2008, 2010), o dată la Queen's (2008) și o dată la Stuttgart (2015)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.