Nationala

Declarații tari oferite de Daum pentru televiziunea germană RTL! De ce crede că a ajuns să fie criticat: "Vor să controleze FRF"

FOTO: Raed Krishan

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  miercuri, 14 iunie 2017

Christoph Daum crede că e criticat de o ”cooperativă” care urmărește să preia FRF după alegerile din martie. Alianța invizibilă l-ar ținti pe german ca să-l lovească pe Burleanu.

"De ce vă uitați doar la rezultate? De ce nu apreciați pasiunea cu care lucrez?". Daum și-a răspuns singur la aceste întrebări într-un interviu pe care l-a acordat televiziunii germane RTL. Germanul adresase întrebările către presa română în conferința de presă de luni, enervat că era întrebat dacă se gândește să demisioneze din cauza situației proaste din preliminarii.

Se laudă că nu intră în "combinații"

Daum le-a spus jurnaliștilor nemți că el e o țintă a unui plan care vizează de fapt alegerile pentru președinția FRF, care vor avea loc în martie 2018: "Unele lucruri sunt intenționat duse în direcția asta, a demisiei mele. Este vorba despre cine preia controlul asupra Federației, pentru că anul viitor avem alegeri și bineînțeles că eu îl reprezint pe acest președinte care a venit cu o politică transparentă a FRF, un om care luptă pentru integritate. Cu mine nu poate să facă nimeni vreo afacere legată de vreun jucător!".

Când spune "afacere", Daum se referă la implicarea impresarilor și a cluburilor în selecție. Federația a insistat, când l-a numit pe Christoph, că a adus un străin și ca să scoată echipa națională de sub asemenea influențe. I-a tăiat de pe listă pe Mircea Rednic și pe Laurențiu Reghecampf, doi dintre tehnicienii români cei mai la modă în momentul în care a fost angajat Daum, pentru că i-a văzut pe amândoi mai degrabă o cominație antrenor-impresar. Fiica lui Rednic și soția lui Reghecampf sunt agenți de jucători.

Prunea candidează, Lupescu garantează!

Criticii cei mai vehemenți ai lui Daum sunt foști fotbaliști internaționali din perioada 1990-2000. Prunea, Ionel Ganea sau Balint l-au acuzat pe neamț pentru rezultatele dezastruoase din campania de calificare la Mondial. Hagi a avut un ton asemănător: "Mă doare sufletul pentru ce se întâmplă cu naționala. Nu dați în jucători, pentru că nu ei sunt de vină, altcineva e vinovat pentru ce se petrece acolo!".

E foarte probabil ca adversarul principal pentru Burleanu, în alegerile care se apropie, să fie ales din generația cu care Răzvan a intrat în conflict. Varianta favorită a gloriilor naționalei: Prunea candidat, susținut oficial de Ionuț Lupescu, șeful Comisiei Tehnice a UEFA. Foștii fotbaliști cred că suportul lui Lupescu, un personaj respectat și influent, poate să cântărească decisiv.

După călătoria la Cardiff, unde Generația de Aur s-a reunit la finala Champions League, Lupescu a ținut să precizeze clar opinia lui într-o declarație de la DigiSport: "Burleanu a mințit că a discutat cu mine în Țara Galilor! Ne-am întâlnit, într-adevăr, când el intra în lift, unde eu eram cu Ferguson, și l-am salutat. Numai atât a fost, un gest de politețe! Dacă fac asta înseamnă că sunt mincinoși și eu mă delimitez clar de ei!". 

"Am de gând să-mi duc mandatul la capăt, eu cred în viitorul fotbalului românesc. Trebuie continuat procesul de schimbare. În Polonia am pierdut din cauza unor greșeli individuale și a indisciplinei tactice" Christoph Daum, selecționer România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.