International   •   Campionate   •   ITALIA

Transfer ratat dintr-un motiv incredibil » A refuzat Napoli de frica Mafiei!

Tolisso (în stânga) a dat 14 goluri și 7 assisturi pentru Lyon sezonul trecut (47 de meciuri) //FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 15 iunie 2017

Corentin Tolisso, noua achiziție-record a lui Bayern, a preferat să rămână la Lyon în 2016, după ce-a văzut la televizor serialul Gomorra. 

Carlo Ancelotti a ținut să-l aibă neapărat pe Corentin Tolisso. Iar Bayern n-a ezitat să i-l aducă, chiar dacă mijocașul defensiv al lui Lyon o costă o avere: 41,5 milioane de euro. Foarte scump la vârsta lui, 22 de ani, internaționalul francez vine "la pachet" și cu o poveste interesantă.

I s-a făcut teamă

Anul trecut, pe vremea asta, Tolisso se afla pe punctul de a deveni coechipier cu Vlad Chiricheș la Napoli. Dar s-a răzgândit brusc și a decis să rămână la Lyon. Motivul? Mafia!


Intervievat la radio "Kiss Kiss Napoli", impresarul Frederic Guerra le-a povestit italienilor că "în acea perioadă, Corentin urmărea la televizor serialul Gomorra. Sunt sigur că l-a influențat. I s-a făcut teamă la gândul că i s-ar putea întâmpla ceva rău și a renunțat la transfer".

Cu pistolul la cap

Și pe bună dreptate. În trecut, nevestele unor jucători exponențiali ai napoletanilor, precum Cavani, Lavezzi sau Hamšík, au fost jefuite în plină stradă.

La fel Insigne, care în 28 februarie 2016 se afla împreună cu soția în mașină, la semafor, când i s-a pus pistolul la tâmplă. Maradona, la rându-i, n-a scăpat nici el în anii '80 de brațul lung al celebrei Camorra. "Cadoul" nașilor mafioți pentru El Pibe D'Oro: cocaina!


47.500.000 €o va costa pe Bayern transferul lui Tolisso: 41,5 milioane acum, plus 6 milioane funcție de performanțe. Record în Bundesliga

5 ani

e durata contractului semnat de Tolisso cu bavarezii. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.