Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost achitaţi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul excluderii din FRF a clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu.
Jurnalistul Gazetei Sporturilor, Dan Udrea, a scris un comentariu pe marginea deciziei de astăzi.
"Observ o oarecare isterie din cauza faptului că Mircea Sandu și Dumitru Dragomir n-au fost condamnați! Acum justiția e coruptă, nu? În Dosarul Transferurilor a fost corectă, acum n-a fost, nu-i așa?
Când Instanțele de judecată dau verdicte care le/ne convin, atunci România are cel mai integru sistem de justiție. Când deciziile nu le/ne convin, atunci corupția a viciat justiția!
Morgen Freeman are o replică fabuloasă în filmul "Închisoarea Îngerilor", atunci când și-a întâmpinat un nou coleg deținut: "Ia spune, băiete, tu pentru ce faptă ai fost condamnat și n-ai comis-o? Că toate închisorile sunt pline de nevinovați!".
Așa și la noi, cei din Dosarul Transferurilor se consideră nevinovați că au făcut pușcărie, iar Mititelu și cei care și-au dorit să-i vadă după gratii pe Sandu și Dragomir acuză că justiția e coruptă!
Nu sunt de acord nici cu cei care spun că o decizie a Instanței nu poate și nu trebuie să fie comentată. Asta se întâmpla doar în dictatură, însă să judeci un judecător și o decizie doar în funcție de propriul interes și de dorința de vărsare de sânge și de zângănit de cătușe, chiar mi se pare o mare injustețe!", a scris Udrea.
{{text}}