Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Duckadam și-a pierdut cumpătul! Atac devastator la adresa unui fotbalist din Liga 1: "Un puști obraznic și de o nesimțire nemaîntâlnită! Are probleme la «mansardă»"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 15 iunie 2017

Helmuth Duckadam, președintele de imagine al clubului FCSB, s-a luat de Florin Talpan, juristul CSA, și a avut o reacție dură și l-a jingit pe Alexandru Ioniță II după interviul dat de acesta pentru Gazeta Sporturilor. (Detalii aici)

"Unde ești tu, Talpane???  Am citit un interviu care nu doar că m-a deranjat, ci m-a înfuriat teribil. Un puști obraznic și de o nesimțire nemaîntâlnită (Ioniță pe numele lui), își permite să jignească generații de fotbaliști care au evoluat, atenție, înainte de '90, la Steaua București. Să afirmi că echipă de fotbal Steaua București, unde au evoluat fotbaliști precum Voinescu, Zavoda, Constantin, Iordănescu sau Lăcătuș au furat campionate, înseamnă că ai o problemă la «mansardă».

Cum să înțeleagă el că Steaua are peste 5 milioane de suporteri, când el nu înțelege cum a putut să poarte, o zi întreagă, un tricou cu Steaua???!!!!! Acest Ionita ar trebui zilnic să-i sărute tălpile lui Șumudică, căci fără el, și azi ar fi jucat în Ligă a IV-a.



Se pune o întrebare: «Unde ești tu, Talpane?» Tu care pretinzi că ești singurul apărător al acestui club, Steaua București! Faptul că nu o faci, arată încă o data, dacă mai era cazul, că te interesează doar funcțiile pe care le-ai putea obține din războiul cu domnul Becali.

În ziua de azi, oricine poate să jignească legendele sportului românesc precum Nadia, Hagi, Năstase sau Halep. Din păcate, după '90, respectul este pe cale de dispariție", a scris Duckadam pe pagina sa de facebook.


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.