Guilherme Haubert tocmai s-a transferat la Jagiellonia Białystok, formație care a terminat pe locul 2 în ultimul sezon. A jucat în sezonul trecut la Termalica Nieciecza.
A vorbit despre perioada petrecută în România, fiind dezamăgit de conducerea FCSB-ului. Fundașul stânga de 27 de ani consideră că a fost dezavantajat.
”Eu cred că m-am descurcat bine la Steaua. Am făcut meciuri bune, e adevărat că am avut și unele mai slabe, dar eu cred că cei din conducere nu mi-au acordat suficientă încredere.
Nu regret nimic, Steaua a fost un moment frumos din viața mea. La Steaua presiunea era foarte mare, dar am reușit să câștigăm toate trofeele”, a declarat Guilherme Sitya la TV Digi Sport.
...despre perioada din România: ”România este a doua mea casă. Cred că am rămas în istoria a 3 cluburi de acolo (n.r. Concordia Chiajna, Petrolul și Steaua) și nimeni nu poate șterge asta. Îmi este dor de România, mi-am făcut mulți prieteni acolo și această țară va rămâne mereu în inima mea. Am fost foarte fericit prima dată când am venit.
Am trăit momente diferite la cele 3 echipe. La Chiajna am luptat pentru a ne salva de la retrogradare și am reușit acest lucru. La Petrolul am luat Cupa și ne-am luptat la titlu. Sunt mulțumit de ce am realizat, în 4 ani în România am câștigat 4 trofee”, a mai spus Guilherme.
4 trofee
a câștigat Guilherme în România (3 cu FCSB - titlu, Cupa și Cupa Ligii și unul cu Petrolul - Cupa)
{{text}}