Liga 1

Război civil la Iaşi. Prunea este acuzat că a lucrat împotriva propriei echipe!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 16 iunie 2017

CSM Politehnica Iaşi stă pe un butoi de pulbere în aceste zile. Mâine, echipa care a încheiat campionatul trecut pe primul loc din play-out ar trebui să demareze pregătirile pentru noul sezon competiţional, însă nu se ştie nimic concret.

Acordul lui Eugen Neagoe cu moldovenii expiră pe 30 iunie, dar s-a renunţat la serviciile lui. Tehnicianul a spus, iniţial, că renunţă de bună voie, cu condiţia să-şi primească drepturile băneşti, însă, între timp, şi-a schimbat optica şi a anunţat că vine la pregătiri.

Aceasta deşi conducerea clubului s-a înţeles cu Flavius Stoican, fostul tehnician al Pandurilor, susţinut şi de Mircea Lucescu să sosească în Copou.

Şefii grupării au ameninţat că Neagoe va trece în ultimele zile de contract la echipele de juniori ale clubului!

Situaţia este mai complicată în ceea ce-l priveşte pe Florin Prunea, care a fost demis, oficial, ieri. După ce promisese, iniţial, şefului Consiliului Director că se va despărţi amiabil de Iaşi, a revenit asupra deciziei.

Moldovenii au dezvăluit că fostul internaţional avea un contract de "fotbalist foarte bun la nivelul Ligii 1": 7.000 de euro pe lună, bonusuri triple în cazul victoriilor, fel de fel de facilităţi personale.

Dar Prunea a fost acuzat şi că nu şi-a îndeplinit cum trebuie îndatoririle de serviciu, printre care şi faptul că unul dintre juniorii de viitor ai clubului, Târşa, a putut pleca liber la FC Botoşani. Mai mult, sunt zvonuri cum că Prunea le-ar fi spus jucătorilor actuali ai clubului să nu recunoască actuala conducere a lui Poli Iaşi şi să-şi bage memorii, fiindcă îi va susţine el în faţa comisiilor!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.