Continuă periplul pentru globetrotterul Sebastian Abreu. Atacantul care va împlini 41 de ani în octombrie nu vrea să renunțe la fotbal și și-a găsit altă echipă, mutându-se din Uruguay, de la Central Español, în Chile.
"El Loco" a semnat tot în divizia secundă și, la fel, a acceptat un acord pe doar șase luni cu Deportes Puerto Montt, perioadă în care va câștiga 60.000 de dolari.
"Club nou, țară nouă, oraș nou, aceeași speranță dintotdeauna", a postat Abreu pe Instagram, după perfectarea mutării, cu care bifează a 25-a echipă din cariera începută în 1995, la Defensor.
El îl egalează pe recordmanul german Lutz Pfannenstiel, portar retras în 2011, unicul care a jucat în țări din cele 6 Confederații ale FIFA. În ultimii 4 ani și jumătate, "El Loco" a schimbat opt echipe!
26 de goluri în 70 de meciuri are Sebastian Abreu în "naționala" Uruguayului între 1996 și 2012
11 țăride pe 3 continente, America de Sud, America de Nord, Europa, a bifat "El Loco" în carieră
{{text}}