Petrolul a defilat în barajul de sâmbătă cu Dentaș Tărtășești, 3-0 în deplasare, și și-a asigurat deja promovarea în liga a treia. Peste 1.500 de fani i-au însoțit pe ”lupi” la turul disputat la Răcari.
La 24 de ore după ce și-a recuperat oficial istoria și marca, Petrolul a apărut la meciul tur al barajului pentru Liga 3 cu peste 1.500 de suporteri care au blocat pur și simplu comuna Răcari din Dâmbovița!
Turul confruntării cu Dentaș Tărtășești a adus un asalt cu sute de mașini în jurul micuței arene plasate în spatele bisericii din localitate, unde culorile galben-albastru au pus stăpânire pe peisaj. Ploieștiul, cu 220.000 de locuitori, versus Tărtășești, cu 5.800 de suflete, ce înfruntare!
"Tribuna VIP" de Răcari
Iar organizarea partidei a avut obișnuitul farmec al jocurilor de nivel județean. "Tribuna VIP" a fost amenajată într-un țarc în spatele unui porți, unde au intrat inclusiv noul șef al "lupilor", Mădălin Mihailovici, și fostele glorii ale Petrolului, venite alături de echipă, în frunte cu frații Dridea.
Observatorii au urcat pe o scenă de spectacole, iar suporterii au stat ciorchine pe garduri, precum se întâmpla pe vremuri la marile cuplaje bucureștene.
Imaginile memorabile ale fotbalului mic n-au lipsit nici ele: masaje în pauză lângă țâșnitoare, tabelă de marcaj arhaică, vestiare cât o cutie de chibrituri.
Atmosfera a acoperit însă toate cadrele colorate, iar Petrolul și-a asigurat deja accesul în liga a treia, golurile lui Cl. Toader (48), Prunescu (70) și Ad. Popescu (87) tranșând un baraj fără emoții pentru "lupi", care au jucat mai bine de jumătate de ceas și cu un om în plus.
Emblema Chiriță
De-acum urmează așteptatul show de la returul programat în nocturnă sâmbăta viitoare, când Ploieștiul se pregătește deja să întâmpine cum se cuvine reînvierea unei legende!
Cu veteranul Daniel Chiriță, 43 de ani, pe metereze, omul care face legătura între două epoci.
Echipa Petrolului: Marinică – Catană, Prunescu, Frâncu, Velisar – D. Chiriță, Cl. Tudor – Păun, Ad. Popescu, M. Gheorghe – Stănescu.
Au mai jucat: Jipa, Vintilă, Nițescu
Antrenor: Oct. Grigore
5 leia costat biletul de intrare la meciul tur dintre Dentaș Tărtășești și Petrolul Ploiești
{{text}}