International   •   Campionate   •   FIFA

FIFA impune o lege drastică! » Bani mai puţini pentru agenții de jucători

Articol de Aurelian Botezatu   —  marți, 20 iunie 2017

Forul mondial nu vede cu ochi buni comisioanele de-a dreptul fabuloase pe care le pretind unii impresari la transferuri.

Faptul că un agent precum Mino Raiola a luat în jurul a 45 de milioane de euro de la Manchester United pentru afacerea "Pogba", vara trecută, e un exemplu de cum sunt împovărate cluburile, care acceptă să plătească pentru a-și atinge obiectivul. Soluția?

Responsabilii FIFA vor să le vină în întâmpinare cu o reglementare clară în acest sens. Potrivit Gazzettei dello Sport, ar urma să fie introdus un prag, o limită, iar comisioanele să fie invers proporționale cu prețul tranzacției.

Astfel, la un transfer de 10 milioane de euro,  ar urma să se perceapă un comision de 5%. La unul de 20 de milioane, 4%, iar la unul de 30 de milioane, 3%, și așa mai departe. Cine încalcă acest regim, va fi pedepsit drastic.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.