Sporturi   •   Tenis   •   VACANȚĂ

FOTO Vederi din vacanță » Cum se relaxează Simona Halep, Rafa Nadal și alte staruri din tenis înainte de startul Wimbledonului

Simona Halep, relaxare pe yacht, în Grecia / FOTO: Instagram

Articol de Luminiţa Paul   —  marți, 20 iunie 2017

La trecerea de la zgură la iarbă, jucătorii și-au acordat câteva zile de respiro. 

Sunt atât de puține pauzele pe durata unui sezon de tenis! Începe în ianuarie, în primele zile, uneori chiar din ultimele secvențe ale anului precedent, și continuă până în final de octombrie, la feminin, aproape o lună mai târziu la masculin.

Mereu aceleași lucruri, ritualuri cimentate săptămână de săptămână, călătorii în scop pur profesional, obligații, muncă, antrenamente și apoi totul luat de la capăt, la o nouă destinație. Perioadele când monotonia se poate sparge apar rar și sunt exploatate. O asemenea deschidere apare între perioada de zgură și cea de iarbă, când se face trecerea de la roșu la verde, de la lent la rapid.

Mare și soare


Unii jucători sau jucătoare aleg să sară complet peste turneele dinainte de Wimbledon, preferând să se prezinte direct la All England Club, pentru al treilea turneu de Mare Șlem al anului.

Alții au profitat de eliminările mai rapide de la Roland Garros și au făcut acolo un insert de vacanță. Majoritatea caută soarele, deși au parte de el tot anul pe terenurile de tenis, și marea. Destinațiile sunt variate, uneori surprinzătoare, alteori deja cunoscute.

După ce a cucerit al 10-lea trofeu al său la Roland Garros, Rafael Nadal a anunțat că nu va putea juca la Queens, acolo unde era înscris. A petrecut câteva zile de relaxare în Mallorca natală, alături de prieteni, pe yachtul său "Beethoven", pescuind și făcând scufundări. De ieri, și-a reluat însă antrenamentele, pe iarba din Mallorca, acolo unde săptămâna aceasta are loc turneul WTA aflat la a doua ediție.



*Rafa Nadal, la pescuit cu amicii


În Grecia, pe yacht

Simona Halep, finalista de la Roland Garros, spunea chiar în conferința de presă de după ultimul act că abia așteaptă să ia o pauză. După efortul imens din sezonul de zgură, rotunjit cu titlul de la Madrid și alte două finale importante, plus accidentarea la gleznă, ea a ales să petreacă o scurtă vacanță în Grecia.

Pare să-i priască, a postat o imagine de pe un yacht, relaxată, sub razele soarelui. Și ea a renunțat la turneul de la Birmingham și, cel mai probabil, va juca direct la Wimbledon.



*Momente de liniște pentru sine



*Simona Halep, relaxare pe yacht

Elina Svitolina, învinsa Simonei în sferturile de finală de la Paris, joacă zilele acestea la Birmingham, unde este favorită numărul 2. Înainte însă, a avut un răgaz de relaxare la Monte Carlo, unde, după cum mărturisește ucraineanca, s-a ocupat să-și îmbunătățească bronzul.



*Elina Svitolina, la plajă în Monte Carlo

Caroline Wozniacki, care a pierdut la Jelena Ostapenko în "sferturi" la Paris, a ales drept destinație de vacanță Sardinia. A mers acolo alături de iubitul ei, baschetbalistul american David Lee, de la San Antonio Spurs.



*Caroline Wozniacki și iubitul, David Lee



*Danezei i-a plăcut în Sardinia

Garbine Muguruza, fosta campioană de la Roland Garros, acum ajunsă pe locul 14 mondial, și-a oferit puțină relaxare pe una dintre insulele din Baleare, Formentera. Apoi s-a îndreptat spre Marea Britanie pentru turneul de la Birmingham, acolo unde este favorită 6. 



*Garbine Muguruza a mers în Baleare

Începând cu 3 iulie însă, cu toții vor fi pezenți la Londra, pentru cea mai importantă întâlnire cu iarba. Alte vacanțe... probabil la finalul sezonului.

Serena la castel

Aflată în luna a șaptea de sarcină, Serena Williams nu stă locului niciun pic. Zilele trecute, împreună cu logodnicul ei, Alex Ohanian, a fost eroina unei miniședințe foto pe Riviera Franceză, la Castelul Eza.

Serena apare în imagini pe trepte, având în spate un petic de apă și dealurile înverzite. A ales să poarte aceeași ținută cu care a apărut la un moment dat în tribună la Roland Garros, pentru a o susține pe sora ei, Venus. O rochie neagră și o jachetă bleumarin de mătase, stil kimono, cu imprimeu floral.

Alex a sintetizat escapada la castel prin "weekendul perfect", cei doi revenind apoi în Statele Unite. Acolo unde Serena stă mult la soare și expune o gamă largă de costume de baie. Ultimul, achiziționat de la Target, "pentru că doar acolo au măsuri care mă încap", dintr-o bucată, e decorat cu steagul SUA.

Poză de copertă

"Pasiunea mea e moda", anunță Dominika Cibulkova pe contul ei de Instagram, deși multă lume ar spune că, de fapt, este tenisul, căruia i-a dedicat deja mulți ani. Mereu căutând să fie în pas cu trendurile mondiale, slovaca apare cu anume frecvență în revistele glamour din țara sa.

Zilele trecute, ea a postat o imagine din următorul număr al publicației Eva, pentru care a mai pozat și anul trecut, după victoria la Turneul Campioanelor. Aici apare alături de Jan Molnar, cel mai faimos hair stylist din Slovacia. El are un studio în Bratislava, căutat de vedete, de care se ocupă personal. Și a declarat-o pe Cibulkova una dintre muzele sale. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.