Mircea Rednic, tehncianul echipei belgiene Mouscron, a dezvăluit în presa din Belgia că formația pe care o pregătește va transfera șase jucători noi în această pauză competițională.
"Vor veni şase jucători până la sfârşitul săptămânii viitoare. Vreau calitate, experienţă. Faptul că nu le-a fost prelungit contractul unor jucători ca Matulevicius înseamnă că vreau unii mai valoroşi", a declarat Rednic.
Pe lângă Matulevicius, fost la Pandurii și FC Botoșani, și fundașul român Cristian Manea ar putea s-o părăsească pe Mouscron, contractul său expirând la finalul lunii iunie.
"Puriul" a oferit detalii și cu privire la numele noului director sportiv al echipei, lăsând să se înțeleagă că postul, în prezent vacant, va fi ocupat de o persoană care cunoaște extrem de bine fotbalul belgian.
"Este un străin, care vine dintr-un campionat străin reputat, care cunoaşte fotbalul belgian şi este destul de competent în ce priveşte creşterea jucătorilor", a declarat Rednic, conform La Dernierre Heurre
{{text}}