Chelsea şi Manchester United se luptă pentru transferul lui Robert Lewandowski de la Bayern Munchen, după ce polonezul s-a supărat pe Carlo Ancelotti şi colegii săi pentru ratarea titlului de golgheter în Bundesliga.
Cele două echipe din Premier League sunt în căutarea unui atacant central, după ce Antonio Conte l-a anunţat pe Diego Costa că nu mai are nevoie de servicile lui, în timp ce United a refuzat să îi prelungească înţelegerea lui Zlatan Ibrahimovic.
Lewandowski şi agentul său s-au arătat extrem de nemulţumiţi la finalul ultimului sezon din Bundesliga, când polonezul a pierdut la limită titlul de golgheter în faţa lui Pierre-Emerick Aubameyang de la Borussia Dortmund.
"Nu am fost deloc fericit pentru modul în care m-a ajutat echipa. Am fost supărat şi nervos pentru atitudinea colegilor mei.", a declarat Lewandowski pentru Polish Super-Express.
Problema vârfului lui Bayern Munchen a fost confirmată şi de Maik Barthel, agentul său, care a vorbit despre această problemă într-un interviu pentru Kicker.
"Robert mi-a spus că nu a simţit suportul antrenorului şi al colegilor în ultimul meci pentru a reuşi să câştige titlul de golgheter.", a spus Barthel.
Vârful polonez a marcat 30 de goluri în ultimul sezon, dar a fost depăşit în ultima etapă de Aubameyang, cel are a marcat o dublă în victoria cu Werder Bremen şi a ajuns la 31 de reuşite, în timp ce Lewandowski nu a reuşit să înscrie, în jocul câştigat de Bayern cu 4-1 împotriva lui Freiburg.
Atacantul lui Bayern a înscris 110 goluri în 147 de meciuri pentru echipa bavareză, după ce a fost adus liber de contract în 2014 de la Borussia Dortmund.
Surse: skysports.com, talksport.com
{{text}}