Ediția de azi a Gazetei Sporturilor prezintă o analiză amplă din cantonamentele FCSB și Dinamo și o comparație între Nicolae Dică și Cosmin Contra.
Derby de România din sezonul viitor va fi disputat de doi antrenori total opuşi ca filosofie şi manifestări.
Nicolae Dică, 37 de ani, şi Cosmin Contra, 41 de ani, sunt "generalii" care conduc Steaua şi Dinamo, granzii fotbalului românesc. Gazeta Sporturilor a asistat la şedinţele de pregătire ale celor doi antrenori în stagiile din Slovacia, respectiv Slovenia, și creionează un portret al acestora.
Dică este apropiat de jucători, glumeşte cu ei, Contra este mai autoritar, cu toate că vine să viziteze grupurile în momentele de relaxare şi încearcă să afle cum se destinde fiecare.
Dică este pe silent, Contra este on fire
La antrenamente, stelistul este un supervizor detaşat, uneori solitar, alteori în tribună, în timp ce membrii staff-ului său se ocupă de echipă. Nicolae se foloseşte de cuvinte puţine în dialogurile cu jucătorii.
"Guriţă", în schimb, e ca un dragon care scapără flăcări. Implicat şi la miuţe, aleargă, stă cu gura pe jucători, intră în ei, îi motivează, îi admonestează, e mult mai energic. La Steaua antrenamentele sunt silenţioase, la Dinamo vibrează.
Cum ar arăta FCSB: Niță - Bălașa, Larie, Momcilovici - Enache, Nedelcu, Pintilii, J. Morais - Budescu, Alibec, Fl. Tănase
Cum ar arăta Dinamo: Brănescu - Romera, Nedelcearu, Marici, St. Filip - Mahlangu, Busuladzici - Hanca, Nistor, Rivaldinho - Nemec
În ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală poți citi întreaga analiză a celor doi antrenori și a modului în care lucrează în cantonamente.
- EXCLUSIV Culisele unui război total! GSP are dosarul pe care steliștii l-au depus la TAS » FCSB a cerut ajutor la UEFA! Ce răspuns a primit
- Și antrenorii expiră! Carierele prăbușite ale unor nume importante de tehnicieni, listă care îl include și pe Daum
- Cele mai tari ponturi sunt doar în ziar! Mizează pe noi și câștigă!
{{text}}