Campionate

Surpriză pentru fanii lui Huddersfield! Ce beneficiu vor avea cei mai loiali suporteri ai nou-promovatei în următorul sezon de Premier League

Foto: Reuters

Articol de Cristi Cozmaciuc  —  Saturday, 24 June 2017

Huddersfield Town s-a întors în Premier League după 45 de ani de absență, iar patronul clubului le-a pregătit o surpriză suporterilor care au fost alături de echipă din 2010 încoace.

În 2010, la scurt timp după ce devenea conducătorul clubului, Dean Hoyle anunța suporterii clubului că cei ce își vor achiziționa sezon de sezon abonamente la meciurile de acasă ale echipei vor putea să beneficieze de acest privilegiu pentru doar 100 de lire în cazul în care Huddersfield va ajunge în Premier League.

Astfel, peste 4000 de suporteri vor putea asista la meciurile echipei favorite de pe Kirklees Stadium pentru doar 5 lire per meci.

”În această săptămână, promisiunea (n.r. - făcută de Hoyle) va fi pusă în aplicare. Mai bine de 4.000 de fani vor primi câte un e-mail din partea clubului”, anunță cei de la Huddersfield într-un comunicat oficial.

Huddersfield Town a revenit în Premier League după ce a trecut, pe rând, de Sheffield Wednesday și Reading, play-off-ul pentru promovarea din Championship. Ultima prezență a clubului pe prima scenă a fotbalului englezesc a fost în sezonul 1971-1972.

 Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.