Liga 1

CORESPONDENȚĂ DIN SLOVENIA » Reacția celui mai bun jucător dinamovist după încă o înfrângere: "Se vede oboseala! Așteptăm transferurile"

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday, 24 June 2017

Dinamo a pierdut meciul cu Lokomotiva Zagreb, 0-1, și a ajuns la două înfrângeri în două meciuri, după 1-4 cu NK Osijek. (Vezi detalii)

Atacantul Thaer Bawab a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo, deși a jucat doar în prima repriză. Iordanianul a avut multe incursiuni periculoase, a recuperat multe mingi și a avut ocazii la poarta croaților.

"Când pierzi un meci, amical sau oficial, nu te simți bine și te deranjează. Nu e frumos. Trebuie să fim conștienți că e al doilea amical în trei zile.

Am început foarte bine și am dominat. E clar că s-a simțit acumularea fizică și oboseala. Ne-a fost puțin mai greu. Antrenamentele sunt foarte bune, dar sunt și foarte grele.

Sincer nu îmi prea mă simt bine ca vârf împins, dar acestea sunt circumstanțele. Rivaldinho este accidentat. Sunt meciuri amicale, pentru pregătire. Contează să joc. Nu pot spune că prefer să joc acolo, ci în spatele vârfului.

În primul rând și noi, și Mister Contra așteptăm transferuri. Sunt sigur că vor veni", a spus Bawab după meci.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.