Marco Verratti (24 de ani) s-a răzgândit asupra viitorului său la Paris Saint-Germain și acum ar vrea să rămână, în cazul în care se construiește o echipă puternică la Paris.
Mijlocașul lui PSG părea decis să plece din Ligue 1 la Barcelona sau la Chelsea, unde îl aștepta Antonio Conte.
Antrenorul lui Chelsea a lucrat cu Verratti la naționala Italiei și ar putea să îl convingă să semneze cu echipa de pe Stamford Bridge.
Situația mijlocașului italian s-a schimbat în această săptămână, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Nasser Al Khelaifi și directorul sprotiv Antero Henrique.
Verrati a făcut o declarație promițătoare pentru fanii de la Paris în Gazetta dello Sport:
"Nu insist atât de mult să plec. Vreau doar să se facă câteva investiții pentru a avea o echipă mai competitivă. Dacă vom avea o echipă mai bună, voi rămâne".
Situația lui Verratti a fost explicată și de Marquinhos, stoperul parizienilor.
"Nu vreau să îl văd plecat și nici nu cred că va face acest lucru. Marco nu mi-a spus niciodată că vrea să plece de la PSG. Este un jucăto excelent și un element extrem de important în proiectul lui PSG, sper că va rămâne cu noi", a spus Marquinhos în L' Equipe.
În ultimul sezon, PSG a fost eliminată dramatic în Champions League de către Barcelona și a ratat titlul de campioană în Ligue 1.
{{text}}