Sporturi   •   Tenis   •   WTA BIRMINGHAM

Lucrurile au luat-o razna în WTA! Noi amenințări barbare pentru o jucătoare din top 25 WTA: "Ești o retardată nenorocită!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 25 iunie 2017

Australianca Daria Gavrilova (21 WTA) a fost ținta unor mesaje extrem de agresive din partea unui parior nemulțumit de rezultatul meciului contra cehoaicei Lucie Safarova (41 WTA), jucat în "sferturi" la Birmingham.

Într-un meci care a durat peste trei ore, Gavrilova a pierdut în fața cehoaicei cu scorul de 6-7 (4-7) 6-3 7-6 (7-5), deși a avut trei mingi de meci. 

Deznodământul partidei a înfuriat un parior, care i-a trimis mesaje de amenințare Gavrilovei, prin intermediul unei rețele de socializare.

"Ești o retardată nenorocită! Dă-mi banii înapoi, nemernico! Să vă duceți naibii, tu și Lucie Safarova", i-a transmis pariorul nemulțumit Dariei Gavrilova.


"Pot avea detaliile contului tău bancar? Și îi voi transmite urările de bine și lui Lucie", i-a răspuns australianca de origine din Rusia, după ce l-a ironizat pentru faptul că îi greșise numele adversarei în mesaje.

În semifinale, Safarova s-a retras din meciul jucat contra Petrei Kvitova, după ce ocupanta locului 16 WTA a câștigat primul set cu 6-1 și conducea în cel de-al doilea cu 1-0.  

Incident similar cu Richel Hogenkamp

În urmă cu aproximativ o săptămână, jucătoarea olandeză Richel Hogenkamp (25 de ani, 100 WTA) a fost amenințată și jignită dur de un parior, după ce a pierdut un meci extrem de disputat cu croata Ana Konjuh (6-4, 3-6, 4-6) în optimile de finală de la turneul de la 's-Hertohenbosch.


"Sper ca toți din familia ta să moară de cancer cerebral. Sper că cineva te va omorî cu două gloanțe! Am pierdut 1.500 de dolari din cauza ta, c***ă nenorocită. Dacă te prind vreodată, îți rup picioarele, urâto! Ești cea mai urâtă persoană pe care am văzut-o", a fost mesajul primit de jucătoarea olandeză pe facebook.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.