International   •   Campionate   •   EURO UNDER 21

Italienii îşi fac curaj înaintea jocului cu Spania: "Fenomenali, dar nu invincibili"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 26 iunie 2017

Gazzetta dello Sport susține că trupa lui Di Biagio trebuie să se teamă de iberici, care sunt primii la posesie, pase, goluri și eficiență, dar să răspundă cu presing și calitate.

"Dacă Italia are o calitate aceasta este inima. Nimeni n-o are și dacă trecem mai departe e pentru că punem inima peste orice obstacol", zicea înaintea victoriei cu Germania Bernardeschi, care a marcat golul calificării în semifinalele Euro U21.

Ca să joace finala însă, azzurrinii au nevoie de mai mult contra Spaniei. "Presingul lui Conte, acțiuni și execuții de calitate. Sunt fenomenali, dar nu invincibili", recomandă Gazzetta dello Sport.

Trupa lui Di Bagio are și de ce să se teamă de iberici, care domină la toate capitolele în Polonia. Au posesia cea mai bună (58%) și cele mai multe pase (1.911), cu aproape 500 peste nemți și mult peste Italia (1.345).


Strălucesc prin precizia combinațiilor (87% pase reușite, Italia 82%), având și cel mai prolific atac, 9 goluri în cele 3 jocuri din grupă. Iar defensiva a primit doar unu, la fel ca Germania și Anglia, celelalte semifinaliste. 

4 șuturiîn medie pentru a înscrie îi trebuie Spaniei la acest Euro U21. Anglia are nevoie de 7, Italia de 9, Germania de 11

"Mă simt liderul acestei «naționale», unde primesc aceeași încredere ca la Atletico. Va fi un meci între două echipe foarte bune care se va decide la detalii" Saúl Niguez, mijlocaș Spania U21

"Avem nevoie de un nou miracol contra Spaniei. Dar noi putem să ne îmbunătățim jocul față de grupe și ne simțim în stare să-l facem și în semifinale" Luigi Di Biagio, selecționer Italia U21

"Știam că va fi o finală în devans contra Italiei. Au o foarte puternică, dar noi suntem mai buni. Nu ne vom schimba jocul și vrem să câștigăm titlul" Iñaki Williams, atacant Spania U21

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.