Cotidianul german Bild a descoperit raportul secret făcut de fostul procuror american Michael J. Garcia despre cum au fost mituiți membrii Comitetului Executiv FIFA pentru a vota Qatarul la organizarea CM 2022.
Pe 2 decembrie 2010, Comitetul Executiv FIFA a decis gazdele Mondialelor din 2018 și 2022. Rusia și Qatarul. Ambele au surprins, ultima a șocat!
Garcia și-a dat demisia
De atunci, s-au scris multe despre corupția care a îndreptat voturile șefilor forului de la Zürich spre Doha. Inclusiv că Michel Platini și Nicolas Sarkozy, atunci liderul UEFA și președintele Franței, s-au întâlnit cu viitorul emir Tamin bin Hamad Al-Thani, promițând susținerea proiectului qatarian în schimbul unor investiții în Hexagon de zeci de miliarde de euro.
Patru ani mai târziu, fostul procuror american Michael J. Garcia avea gata raportul asupra alegerilor din 2010, care dădea mai multe indicii despre cum au fost mituiți membrii FIFA. Dar acel raport de 403 pagini a fost înlocuit cu un altul, un rezumat mult mai blând, de 42 de pagini, care nu dovedea nimic. Garcia și-a dat demisia în decembrie 2014.
Sute de mii de euro, zboruri private și Academia Aspire
Azi, peste alți trei ani, cotidianul german Bild a descoperit raportul ținut secret și începe să scrie despre el. Deocamdată, patru detalii au fost prezentate de jurnalistul Peter Rossberg:
- Qatarienii au vărsat două milioane de dolari într-un cont de economii trecut pe numele fetei în vârstă de 10 ani a unui înalt oficial FIFA imediat după atribuirea CM 2022.
- Un fost membru al Comitetului Executiv a felicitat federația de la Doha și, susține Bild, "le-a mulțumit prin e-mail autorităților arabe pentru un virament de mai multe sute de mii de euro".
- Trei oficiali FIFA cu drept de vot au călătorit spre Rio de Janeiro, pentru o sărbătoare carioca, zburând cu un avion privat al forului qatarian înaintea alegerilor din 2 decembrie 2010.
- Academia Aspire, cu cartierul general la Doha, faimoasă în lumea întreagă, "a fost implicată într-o manieră decisivă în manipularea membrilor FIFA care au votat gazda CM 2022", a mai precizat Bild.
Deocamdată, FIFA a refuzat să comenteze: "Nu dorim să reacționăm la cald".
"E ca un puzzle care capătă sens doar când toate piesele sunt puse cap la cap"
Într-un comentariu făcut pe pagina sa de Facebook, jurnalistul german Peter Rossberg susține că "nu e nicio surpriză. Acest raport nu aduce dovada clară că alegerile pentru Mondialele din 2018 și 2022 au fost cumpărate. Ar fi naiv să credem că Garcia ar fi fost capabil să găsească acea probă definitivă. Raportul Garcia ne oferă altceva: e ca un puzzle care capătă sens doar când toate piesele sunt puse cap la cap. În cazul Qatar, sunt foarte multe piese de puzzle pe masă, dar nu avem încă imaginea completă".
"Acumularea de anomalii dinspre Qatar nu poate duce decât la un singur rezultat: alegerea acestui Mondial a fost cumpărată sau mituită sau fraudată ca multe altele înainte. E o obișnuință într-un sistem complet corupt.
Potrivit cercetărilor noastre făcute în ultimii doi ani, acest dosar Garcia a contribuit la arestarea sau suspectarea multor oficiali FIFA. Acesta este marele merit al raportului. Acesta a fost începutul marii avalanșe" Peter Rossberg, jurnalist Bild
{{text}}