International   •   Campionate   •   SEMIFINALE EURO U21 / SPANIA - ITALIA 3-1

Drama eroului Spaniei » A urinat sânge timp de doi ani după fiecare meci și antrenament

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 28 iunie 2017

Mijlocașul Saul Níguez a marcat trei goluri în meciul Spania - Italia 3-1, din semifinalele EURO U21 și este golgeterul turneului, având 5 goluri din 5 șuturi. Acesta a suferit enorm după ce a avut un rinichi aproape distrus într-o partidă Atletico Madrid - Bayer Leverkusen, din februarie 2015.

Saul Níguez Esclapez, 22 de ani, e cel mai bun jucător la Euro U21. Și golgeterul său. Marți seară, în al 3-lea său meci la competiția din Polonia, a reușit un hat-trick colosal în semifinala cu Italia și are 5 goluri din 5 șuturi pe poartă! Niciun alt spaniol nu a mai înscris de cinci ori la un singur turneu fina l U21. Mingea a rămas la el după partida de la Cracovia.

Convulsii în vestiar

Însă eroul iberic a trăit o adevărată dramă în ultimii doi ani, a suferit enorm după un accident petrecut pe teren. Pe 25 februarie 2015, într-un meci jucat la Leverkusen în turul "optimilor" CL, mijlocașul lui Atletico s-a ciocnit violent cu Papadopoulos și "a avut un rinichi distrus", a povestit Enrique Cerezo, președintele clubului madrilen.


A părăsit terenul în minutul 42 și, în drum spre vestiar, a făcut șapte opriri. Pentru a vomita! Saúl dă timpul înapoi: "Acela a fost primul joc ca titular în Champions League. Cea mai urâtă noapte a carierei, nu doar din cauza accidentării, dar și pentru că l-am văzut pe tata plângând". În cabină, la pauză, a intrat în convulsii și nu-și mai simțea mâinile și picioarele. A fost transportat de urgență la spital, cu tatăl îngrozit alături.

"Saúl a fost întotdeauna mijlocaș central. Acolo se simte cel mai bine. Are toate calitățile: șutează excelent de la distanță, aleargă mult, puternic în duelurile aeriene, solid defensiv, joc intens. E extrem de important. E tânăr și are lumea la picioare" Diego Simeone, antrenor Atletico

"M-am jucat cu viața mea"

A mai rămas 4 zile la Leverkusen și o lună a stat departe de fotbal. Totuși, a revenit în iarbă. Atunci, a început calvarul. "În ultimii doi ani, am intrat pe teren având un cateter intern. Am urinat sânge după fiecare antrenament și după fiecare meci. Mi-am riscat sănătatea. M-am jucat cu viața mea, iar oamenii nu știau asta. Am făcut-o pentru fotbal și pentru Atletico".


În 2017, într-o zi de 27 iunie, Saal marchează trei goluri și califică Spania în finala Euro U21. Se simte bine. Coșmarul a trecut. Băiatul din Elche e iarăși fericit. 

3spanioli au hat-trick la Euro U21: Thiago Alcântara (2013), Marco Asensio și Saúl Ñíguez (2017)12 din cele 16 goluri (75%) reușite de Saúl în 2016-2017 la club și "națională" au fost primele în meci

9goluri și 4 assisturi a adunat Saúl în 53 de meciuri jucate la Atletico Madrid sezonul trecut

40.000.000 €vrea să plătească Barcelona pentru Saul 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.