Liga 1

Corespondență din Olanda » Un nou-venit de la FCSB a lăsat pe toată lumea cu gura căscată: "E un jucător fantastic, are execuții incredibile"

FOTO: Alex Nicodim

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  joi, 29 iunie 2017

Florin Niţă a tras în cantonament primele concluzii după ce l-a avut ca adversar la antrenamente pe fostul decar al Astrei. 

Niţă a devenit o certitudine pentru FCSB. Din rezerva eternă a lui Tătăruşanu şi Arlauskis, fostul portar al Chiajnei e piesă de bază la vicecampioană.

Progresul său formidabil din ultimii 2 ani are o explicaţie pe care o dă chiar goalkeeper-ul roş-albaştrilor:

"Cui se datorează că am crescut nivelul? În primul rând, mie, fiindcă am muncit mult! În al doilea rând, antrenorilor care m-au pregătit şi apoi lui Dumnezeu. De fapt, lui Dumnezeu în primul şi în primul rând. La Chiajna nu eram atât de bine văzut pentru că era un club mic, aici e altceva, toţi se focusează pe Steaua şi asta m-a ambiţionat foarte tare".

Niţă anunţă un sezon în Liga 1 "şi mai greu decât precedentul, fiindcă toate echipele s-au upgradat, dacă pot să spun aşa". Nu consideră că FCSB e dezavantajată că e singura dintre pretendentele la titlu care n-are un antrenor cu experienţă în prima ligă.

"Dică are un plus mare, la echipa noastră s-au făcut achiziţii importante, au venit jucători de mare valoare şi o să vedeţi că noi îl vom ajuta să-şi îndeplinească obiectivele", afirmă portarul despre antrenorul său.

Unul dintre "jucătorii de mare valoare" e Budescu, iar Niţă a făcut deja cunoştinţă cu fostul decar al Astrei şi la antrenamente. "Mi-a pus probleme la antrenamente, a încercat câteva execuţii, i-au ieşit. E un jucător fantastic, are nişte execuţii imprevizibile, incredibile!", a mai spus Niţă.

"Cum îl strig pe Dică? Eu îi spun Dicanio, dar unii colegi îi spun Mister, fiecare cum vrea, nu asta e foarte important, ci să-l respectăm, că dacă nu există respect faţă de antrenor, dar şi faţă de colegi, atunci se alege praful" Florin Niță

6,27
a fost media notelor GSP ale lui Niţă în sezonul trecut, doar Alibec a avut un calificativ mai bun, 6,60

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.