International   •   Campionate   •   AC MILAN

AC Milan a rezolvat un nou transfer! Fabio Borini va evolua din toamnă pe San Siro

Articol de Tibi Demeter   —  joi, 29 iunie 2017

Fabio Borini s-a înțeles cu AC Milan și va efectua vizita medicală miercuri, după ce a fost transferat de la Sunderland pentru 5,3 milioane de lire sterline, conform The Guardian.

Atacantul italian va fi împrumutat pentru următorul sezon, fiind plătită suma de 1 milion de lire sterline, iar din sezonul viitor ar putea să devină jucătorul milanului dacă vor plăti restul sumei de bani.

Borini era așteptat să semneze cu Lazio, dar șefii lui Milan au reușit să îl deturneze în cele din urmă pe atacantul care a trecut pe la Chelsea, Roma și Liverpool.

Vârful de atac a marcat doar 16 goluri în campionat în ultimii cinci ani și a fost unul dintre cei mai modești jucători ai lui Sunderland în ultimul sezon, cu doar două goluri.


Borini a ajuns la Sunderland în 2015 în schimbul a 10 milioane de euro, dar retrogradarea echipei i-a scăzut cota de piață.

Aducerea fotbalistului de 26 de ani a însemnat al patrulea transfer realizat de AC Milan în această vară, după aducerea lui Andre Silva, Mateo Musacchio și Ricardo Rodriguez, fotbaliști pentru care s-au plătit 74 de milioane de euro.

De altfel, "rossonerii" pregătesc și transferul lui Andrea Conti, de la Atalanta, jucător care ar putea ajunge pe San Siro în schimbul a 25 de milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.