Paul Pogba, mijlocașul lui United își dorește ca oamenii să înțeleagă că actele teroriste "n-au nimic în comun cu religia", după ce britanicii au fost ținta unor atentate teroriste.
Paul Pogba le-a dedicat triumful lui Manchester United în Europa League celor 22 de victime ale atentatului din 22 mai, de la Manchester.
Dar admite că pentru el, ca și pentru alți musulmani care locuiesc în oraș, e mai greu acum, după cele întâmplate la concertul Arianei Grande.
"Uciderea unui om e o nebunie"
"E un moment foarte dificil pentru noi. Dar lumea trebuie să înțeleagă. Nu acesta e Islamul. Uciderea unui om e o nebunie, n-are nimic de-a face cu religia", e convingerea internaționalului francez, 24 de ani, exprimată într-un interviu acordat revistei Esquire la întoarcerea dintr-un recent pelerinaj la Mecca.
"Toți ajungem acolo"
Pogba, care și-a pierdut de curând tatăl, crede că "oamenii trebuie să-și trăiască viața și să se bucure de ea, pentru că e foarte scurtă. Am fost întrebat dacă suma plătită la transferul meu de la Juve, 105 milioane de euro, a însemnat o presiune suplimentară asupra mea. Sincer să fiu, după o săptămână la United am și uitat. Pentru că la sfârșitul zilei, când închizi definitiv ochii, bogat sau sărac, tot în mormânt ajungi".
"În viață se întâmplă multe lucruri triste. Dar nu poți înceta să trăiești. Și nu trebuie să-i lăsăm pe acești teroriști să ne intre în cap. Nu trebuie să cedăm", a adăugat fotbalistul francez.
"Știu ca n-am jucat bine sezonul trecut. Dar am câștigat trei trofee și asta-i tot ce contează. Degeaba ești spectaculos dacă nu câștigi nimic. Lumea te uită repede" Paul Pogba, mijlocaș Man. United
{{text}}