Primul tur preliminar din Europa League a debutat, joi, cu un român în mare formă și un meci straniu între Beitar Jerusalem și Vasas Budapesta, de la 1-3 la 4-3 în 4 minute nebune în prelungiri!
Nu mai puțin de 100 de formații au fost implicate în primul tur preliminar pentru calificarea în grupele Europa League, fiind împărțite în 50 de partide care au avut loc aseară în manșa tur. Returul este programat pe șase iulie.
CURIOSUL MECI BEITAR - VASAS
Cel mai disputat joc a fost în Israel, pe terenul celor de la Beitar. Gazdele au fost conduse cu 3-1 în minutul 88 de către Vasas Budapesta, dar au reușit să obțină victoria prin trei goluri marcate în câteva minute, în prelungiri!
5 FUNDAȘI PE POST DE JALOANE
Benayoun, ex-Liverpool, 37 de ani (intrat joi în minutul 57), a făcut 2-3, după un sprint halucinant al căpitanului Shechter cu mingea la picior. Cinci fundași ai lui Vasas au fost simple jaloane! Era minutul 88.
În prelungiri, nebunie totală. În urma unei degajări greșite, Benayoun a recuperat și l-a deschis pe Vered, abandonat de stoperii rivali. Goalkeeper driblat, gol cu poarta goală. 90+1. Un minut mai târziu, maghiarii au privit ca sedați seria de pase a lui Beitar. A finalizat Sabo. Scor final, 4-3!
SHOW SCARLATACHE!
Ex-dinamovistul Adrian Scarlatache a făcut show în partida pe care Inter Baku a câștigat-o cu 3-0 pe terenul echipei sârbe Mladost Lucani. Fostul dinamovist a marcat de două ori din lovitură liberă, în minutele 23 și 41!
Rezultatele complete ale zilei:
Șirak (Armenia) - ND Gorica (Slovenia) 0-2
Irtysh Pavlodar (Kazahstan) - Dunav 2010 (Bulgaria) 1-0
Kairat Almaty (Kazahstan) - Atlantas Klaipeda (Lituania) 6-0
Ventspils (Letonia) - Valur Reykjavik (Islanda) 0-0
Partizani Tirana (Albania) - Botev Plovdiv (Bulgaria) 1-3
Pyunik Ereven (Armenia) - Slovan Bratislava (Slovacia) 1-4
AS Trencin (Slovacia) - Torpedo Kutaisi (Georgia) 5-1
Levadia Tallinn (Estonia) - Cork City (Irlanda) 0-2
Dinamo Minsk (Belarus) - NSI (Ins. Feroe) 2-1
Șahtior Sogliorsk (Belarus) - Suduva Marijampole (Lituania) 0-0
Chikhura (Georgia) - Altach (Austria) 0-1
VPS (Finlanda) - Olimpija Ljubljana (Slovenia) 1-0
Skendija (Macedonia) - Dacia Chisinau (Rep. Moldova) 3-0
Dinamo Batumi (Georgia) - Jagellonia Byalstok (Polonia) 0-1
Nõmme Kalju (Estonia) - B36 (Ins. Feroe) 2-1
Lyngby (Danmarca) - Bangor City (Țara Galilor) 1-0
Beitar Ierusalim (Israel) - Vasas Budapesta (Ungaria) 4-3
Ferencváros (Ungaria) - Jeglava (Letonia) 2-0
Odd BK (Norvegia) - Ballymenda United (Irlanda de Nord) 3-0
UE Santa Coloma (Andorra) - Osijek (Croația) 0-2
Zaria Balți (Rep. Moldova) - FK Sarajevo (Bosnia și Herțegovina) 2-1
Zira (Azerbadjan) - Differdange (Luxemburg) 2-0
Levski Sofia (Bulgaria) - Sutjeska (Muntenegru) 3-1
AEK Larnaca (Cipru) - Lincoln Red Imps (Gibraltar) 5-0
Haugesund (Norvegia) - Coleraine (Irlanda de Nord) 7-0
Fola Esch (Luxemburg) - Milsami Orhei (Rep. Moldova) 2-1
Maccabi Tel-Aviv - FK Tirana 2-0
Bala Town (Țara Galilor) - Vaduz (Liechtenstein) 1- 2
Connah's Quay (Țara Galilor) - HJK Helsinki (Finlanda) 1-0
Vojvodina Novi Sad (Serbia) - Ruzomberok (Slovacia) 2-1
Midtjylland (Danemarca) - Derry City (Irlanda de Nord) 6-1
Skënderbeu Korçë (Albania) - UE Sant Julia (Andorra) 1-0
Norrköping (Suedia) - FC Priștina (Kosovo) 5-0
KÍ (Ins. Feroe) - AIK Solna (Suedia) 0-0
Široki Brijeg (Bosnia și Herțegovina) - Ordabasy (Kazahstan) 2-0
Steaua Roșie Belgrad (Serbia) - Floriana (Malta) 3-0
Mladost Lucani (Serbia) - Inter Baku (Azerbadjan) 0-3
Tre Penne (San Marino) - Rabotnički (Macedonia) 0-1
Domzale (Slovenia) - Floria Tallinn (Estonia) 2-0
Mladost (Muntenegru) - Gandzasar (Armenia) 1-0
Valletta (Malta) - Folgore (San Marino) 2-0
St. Johnstone (Scoția) - Trakai (Lituania) 1-2
Glasgow Rangers (Scoția) - Progres Niederkorn (Luxemburg) 1-0
Crusaders (Irlanda de Nord) - Liepaja (Letonia) 3-1
Željezničar (Bosnia si Herțegovina) - Zeta (Muntenegru) 1-0
Lech Poznan (Polonia) - Pelister (Macedonia) 4-0
Videoton (Ungaria) - Balzan Youths (Malta) 2-0
St Joseph's (Gibraltar) - AEL Limassol (Cipru) 0-4
KR Reykjavik (Islanda)- SJK (Finlanda) 0-0
Stjarnan (Islanda) - Shamrock Rovers (Irlanda) 0-1
sursa: uefa.com
{{text}}