Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFERURI

Timișoara renaște! Mizează pe un buget de 15 milioane de euro! Ionuț Popa a făcut transferuri serioase și vrea să atace play-off-ul

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Vlad Ispas   —  vineri, 30 iunie 2017

Timișorenii s-au întărit serios în această vară, iar acum lotul lui Ionuț Popa arată ca unul cu pretenții de play-off. Ultima venire este Cristi Bud, al doilea golgeter al campionatului trecut.

Poli Timișoara s-a salvat in extremis de la retrogradare la finalul sezonului trecut, după ce a trecut de UTA la baraj. Mai mult, bănățenii l-au pierdut pe Cristian Bărbuț, iar viitorul echipei părea unul incert, mai ales în condițiile în care o ofertă de prelungire a contractului lui Ionuț Popa întârzia.

Însă până la urmă aceasta a venit, staff-ul a prelungit, iar lucrurile au început să se limpezească pentru trupa timișoreană.

Imediat după confirmarea lui Popa, au început și transferurile pentru echipa din Timișoara. Oficialii clubului au ales jucători liberi de contract din play-out, iar câteva nume sunt dintre cele mai importante din partea a doua a campionatului, mulți având potențial clar chiar și de play-off.


Bănățenii au profitat de faptul că la Iași, după venirea investitorilor ruși, foștii jucători și-au reziliat contractele și, astfel, sub comanda lui Popa au ajuns fundașul stânga Alexandru Țigănașu și mijlocașul ofensiv Alexandru Ciucur.

Șefii de la Timișoara au început să mai culeagă alți jucători importanți din play-out, printre aceștia numărându-se Alexandru Munteanu, Valentin Crețu, Gabriel Vașvari sau Cristi Bud.

Acestora li se adaugă și atacantul brazilian Miguel Bianconi, fotbalist ce a evoluat la naționalele de juniori ale Braziliei alături de Neymar. În plus, pe Bega ar putea ajunge și Andrei Enescu, 29 de ani, care a evoluat ultima dată la Ethnikos, în Cipru.

Timișoara ar putea deveni un pol de putere în Liga 1, cel puțin din punct de vedere financiar. De ce? Primarul Nicolae Robu a fost un mare susținător al Ordonanței de Urgență care permite administrațiilor locale să aloce până la 5% din bugetul local către sport.


Aceasta a fost promulgată, așa că, în acest context, cu un buget al orașului de aproximativ 300 de milioane de euro în 2017, o sumă de până la 15 milioane de euro ar putea ajunge de la primărie în conturile echipei! Acest lucru ar putea transforma echipa într-o mare forță a campionatului. 

Cum va arăta Timișoara în sezonul viitor:

C. Straton - V. Crețu, Cânu, Melinte, Țigănașu - Artean - Al. Munteanu, Vașvari, Croitoru, Mailat - Bud

Performanțele jucătorilor aduși în această vară

Nume Vârstă Poziție Venit de la Meciuri/Goluri/

Assist-uri în sezonul trecut
Alexandru Țigănașu 27 de ani fundaș Poli Iași 41/1/8
Alexandru Ciucur 27 de ani mijlocaș  Poli Iași 32/3/1
Alexandru Munteanu 29 de ani mijlocaș Gaz Metan 37/7/5
Valentin Crețu 28 de ani fundaș  Gaz Metan 38/0/5
Gabriel Vașvari 30 de ani mijlocaș FC Botoșani 38/5/1
Cristian Bud 32 de ani atacant CFR Cluj 33/13/1
Miguel Bianconi 25 de ani atacant Mogi Mirim 24/2/0
Cristian Melinte 29 de ani fundaș Chiajna 26/0/0
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.