International   •   Campionate   •   NUNTĂ MESSI

GALERIE FOTO Imagini de la nunta anului » Messi și Antonela s-au căsătorit la Rosario + de ce a surprins apariția lui Pique

+16 Foto
FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 01 iulie 2017

Nunta anului a avut loc în Argentina. Leo Messi, 30 de ani, și Antonela, 29, s-au căsătorit vineri seară într-o ceremonia fastuoasă la Rosario, orașul lor natal.

Se știu de-o viață. Din 1992. Avea doar cinci ani Messi când a văzut-o prima oară pe Antonela Roccuzzo la Rosario. A cunoscut-o prin Lucas Scaglia, cel mai bun din copilărie al lui Leo, și el fotbalist. Sunt împreună de un deceniu și au doi băieți: Thiago (5) și Mateo (2). Iar vineri seară, s-au căsătorit.

60 de invitați au avut Leo și Antonela la nunta lor

Fără Diego, Pep și Lucho


Pentru ei, nunta nu se putea desfășura decât în Rosario natal, înconjurați de prieteni. Actuali și foști coechipieri de la Barcelona și "națională", sportivi și actori argentinieni. Dar fără Pep Guardiola și Lucho Enrique. Și, mai ales, fără Diego Maradona.

Au ales ca hotel Pullman City Center, un complex de cinci stele aflat nu departe de cartierul Las Flores, locul unei bande de traficanți de droguri, Los Monos.

Rochia albă de dantelă

Ceremonia civilă a început la ora 19:00, încheindu-se la 20:15, când Leo și Anto au apărut pe covorul roșu din fața hotelului. Superba ei rochie albă de dantelă cu trenă, creată de stilista catalană Rosa Clara, a atras atenția imediat, mai mult decât certificatul de căsătorie.


Un mic sărut a fost prea puțin pentru jurnaliștii veniți din lumea întreagă pentru ei. Și s-au sărutat iar și iar. Sărutul care îi face cei mai fericiți oameni din lume.

157de jurnaliști din toată lumea au fost acreditați

Neymar și Pique au refuzat presa

O parte dintre invitați au ieșit și ei să salute presa. Xavi Hernández, Luis Suárez, Carles Puyol și Samuel Eto'o. Apoi, Cesc Fábregas, Ezequiel Lavezzi, Sergio Aguero, Jordi Alba, Sergio Busquets, Maxi Rodríguez, Sergio Romero, fostul tenisman Guillermo Coria și actorul Nico Vázquez.

Potrivit Ole, Neymar nu a dorit o întâlnire cu ziariștii. Nici el, nici Gerard Pique, venit în Argentina alături de Shakira, cea despre care s-a scris în Spania că nu va veni la nuntă.

Donații pentru fundație

Petrecerea a început imediat la același hotel Pullman ("închis" pentru nunta lui Messi). Nu a putut asista niciun reporter. Au intrat doar un fotograf și un cameraman, care semnaseră înainte un contract de confidențialitate.

Invitații nu au oferit tradiționalele cadouri de nuntă. În locul lor, au făcut donații "Fundației Leo Messi", care se ocupă cu evenimente caritabile. Ajutând în special copiii din zonele defavorizate. 

300 de polițiști au asigurat securitatea ceremoniei

12avioane charter i-au adus pe invitați la Rosario

"Trăiască mirii. În sfârșit, iată ziua în care Messi a înscris cel mai important gol. Leo a spus DA și s-a însurat cu Antonela Roccuzzo"Olé, cotidian argentinian

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.