Claudio Bravo, căpitanul naționalei statului Chile, cu 3 penaltyuri apărate în semifinala cu Portugalia, le-a spus jurnaliștilor veniți de la Santiago: "Înaintea semifinalei, mi-ați pus douăzeci de întrebări de Ronaldo. Prea puțin de Alexis, prea puțin de Vidal".
Mâine, Chile poate cuceri al 3-lea său trofeu din 2015, după ce, 99 de ani, nu a câștigat nimic. Claudio Bravo, numărul 1, căpitanul sud-americanilor, le cere jurnaliștilor veniți de la 13.725 de kilometri pentru a-i vedea la Cupa Confederațiilor să fie alături de jucătorii lor.
"Profitați de această generație! Vrem să lăsăm o moștenire pe care viitorii internaționali să o ducă mai departe. Cu aceeași mentalitate, aspirând mereu la mai mult. Să spargem împreună bariera fricii", a declarat portarul lui Manchester City.
Bravo i-a înțepat pe reporterii chilieni: "Înaintea semifinalei, mi-ați pus douăzeci de întrebări de Cristiano Ronaldo. Voiați să știți dacă mi-e teamă, cum îl voi înfrunta, ce voi face împotriva lui. Totul legat de el. Prea puțin de coechipierii mei. De Alexis, de Vidal. Și ei sunt mari jucători".
- Germania - Chile, finala Cupei Confederațiilor, se joacă duminică, de la ora 21:00, în direct pe TVR 2 și TVR HD și liveTEXT pe GSP.RO
Ronaldo va prezenta trofeul după 20 de ani
În 1997, Brazilia cucerea Cupa Confederațiilor, după o finală-galop cu Australia: 6-0, hat-trick și Ronaldo, și Romario. Mâine, după două decenii, Ronnie va decerna trofeul la finala din St. Petersburg. "Sunt fericit să mă întorc la această competiție. Și e fantastic să revin în Rusia. N-am nicio îndoială că această țară va organiza un Mondial incredibil anul viitor", a declarat Ronaldo.
{{text}}