Massimo Busacca și Pierluigi Collina, șefii arbitrajului, se tem de protestul declanșat de sud-americani împotriva VAR.
"Centralul" argentinian Pitana e cel mai supărat, mai ales după ce Ronaldo i-a spus: "Sunteți foarte proști". La un meci Portugalia - Mexic 2-2, în care Hațegan a fost asistent video.
Gianni Infantino, președintele FIFA, era foarte optimist sâmbătă: "VAR e un succes. Am evitat erori majore la Cupa Confederațiilor". Dar FIFA, care vrea VAR și la CM 2018, nu e deloc liniștită. Mulți arbitri, în speciali sud-americani, au declarat război tehnologiei video.
"Sunteți foarte proști!"
"Ne face să arătăm ca niște tâmpiți în fața a milioane de oameni", a declarat unul dintre "centrali" pentru cotidianul As. Se pare că "anonimul" este argentinianul Pitana. Căruia Ronaldo i-a spus în timpul meciului Portugalia - Mexic, 2-2: "Sunteți foarte proști".
După ce Video Assistant Referee, cu Ovidiu Hațegan asistent, a anulat golul lui Andre Gomes pentru un ofsaid la Pepe cu două faze înainte!
De altfel, Pitana este liderul protestului sud-american împotriva VAR. Și, probabil tocmai de aceea, FIFA a schimbat în ultima clipă toți cei 3 asistenți video de la ultimul act Chile - Germania, a dezvăluit același As.
Fără a da nicio explicație, a înlocuit tripleta condusă de brazilianul Ricci, ajutat de burundezul Birumushahu și de paraguayanul Cáceres, mutând-o la finala mică, Portugalia - Mexic. Iar finala mare va fi arbitrată și supervizată de europeni, avându-i în camera VAR pe francezul Turpin, lusitanul Dias și slovenul Praprotnik.
Așa au decis Busacca și Collina, șefii arbitrajului mondial, pentru a închide gura sud-americanilor.
De ce nu a fost Hațegan?!
La fel de ciudată este alegereacelui de-al treilea membru VAR al finalei. Europa desemnase 3 asistenți video la Cupa Confederațiilor: Turpin, Dias și Hațegan. În locul ultimului, a apărut Praprotnik, venit la turneul din Rusia ca tușier în brigada lui Skomina, dar căruia i s-au dat și două partide ca VAR. Iar finala e a treia!
Hațegan a avut patru meciuri, trei asistent VAR (toate cu Portugalia în grupă) și unul principal VAR, Chile - Australia 1-1. Dar a ratat și semifinalele, și cele două finale! Probabil că întârzierea cu care a fost anulat golul lui André Gomes și atacul lui Cristiano - "Sunteți foarte proști!" - au contat decisiv.
Meciurile lui Hațegan
Portugalia - Mexic 2-2 Asistent VAR
Rusia - Portugalia 0-1 Asistent VAR
Noua Zeelandă - Portugalia 0-4 Asistent VAR
Chile - Australia 1-1 VAR
Când se apelează la VAR
Potrivit regulamentului, sunt patru cazuri când asistenții video pot interveni în timpul meciurilor:
- după un gol marcat (pentru linia porții, ofsaid sau fault)
- o situație de penalty
- cartonaș roșu direct
- identitatea jucătorului sancționat
{{text}}