Saul Niguez a semnat cu Atletico Madrid un contract pe nouă ani, unul dintre cele mai lungi din istoria fotbalului. Tânărul internațional spaniol este unul dintre cei mai talentați mijlocași din Europa și a fost dorit de marile formații de pe bătrânul continent.
Fotbalistul și-a arătat atașamentul față de echipa sa: ”Sunt foarte fericit, deoarece la Atletico suntem o familie și nu există un loc mai bun unde să fiu. Voi da totul pe teren pentru a răsplati încrederea, pe care clubul mi-a acordat-o. Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor de echipă și staff-ului tehnic pentru ajutorul din fiecare zi, care m-au făcut să pot fi jucătorul de acum”.
Niguez a strălucit în tricoul naționalei U21 a Spaniei la Campionatul European care s-a disputat în Polonia, el primind ”Gheata de Aur” care răsplătește golgeterul competiției, reușind să înscrie cinci goluri. Reprezentativa iberică a jucat finala, însă a fost învinsă de Germania cu 1-0.
Mijlocașul a fost multă vreme legat de un transfer la Barcelona sau Manchester United, dar Atletico și-a securizat serviciile jucătorului, asigurându-i viitorul în tricoul echipei ”rojiblancos”, până în anul 2026.
Saul, în vârstă de 22 de ani, este cotat la 40 de milioane de euro de transfermarkt. El, care este un produs al academiei de fotbal a clubului madrilen, a jucat 33 de meciuri în La Liga, în ultimul sezon, marcând 4 goluri.
International • Campionate
Barcelona și Manchester United și-au luat adio de la una dintre țintele lor » O vedetă a lui Atletico Madrid și-a prelungit contractul până în 2026!
FOTO: Giliver/GettyImages
Articol de George Titus Albulescu — duminică, 02 iulie 2017
{{text}}