International   •   Campionate   •   CUPA CONFEDERAȚIILOR/ GERMANIA - CHILE 1-0

Mesaj emoționant după "gafa carierei": "M-am simțit oribil, am plâns și va fi o pedeapsă pentru toată viața"

Marcelo Diaz, în stânga // FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 03 iulie 2017

Mijlocașul chilian Marcelo Díaz, cel care le-a dăruit nemților golul victoriei în finala Cupei Confederațiilor, 1-0, spune: "Mereu am crezut că fotbalul nu mă va face să sufăr. M-am înșelat".

În minutul 20 al finalei de la Sankt Petersburg, după un start dominat copios de chilieni, care asaltau careul lui Ter Stegen, Marcelo Diaz a făcut gafa carierei. A vrut să dribleze ca ultim apărător, deși avea doi adversari în presing, a fost deposedat de Werner, iar Stindl a înscris cu poarta goală.

"Cel mai dureros moment al vieții"

La sfârșit, închizătorul La Roja și al Celtei Vigo a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.


"În urmă cu 14 ani, am trăit cel mai dureros moment al vieții, când mi-a murit fratele. Azi, trăiesc cele mai dureroase clipe din fotbal, după incredibila mea eroare care ne-a făcut să pierdem Cupa Confederațiilor".

Díaz, 30 de ani, schimbat duminică în minutul 53, a adăugat: "Mereu am spus că fotbalul nu mă va face să sufăr, dar m-am înșelat. M-am simțit oribil, am plâns și va fi o pedeapsă pentru toată viața. Cea mai mare greșeală a carierei mele".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.