Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, dorește să preia clubul Rapid în subordinea instituției pe care o conduce, iar în acest sens a înființat o comisie pentru a negocia preluarea palmaresului Rapidului.
Anunțul a fost făcut luni în cadrul unei conferințe de presă, în care Daniel Tudorache a specificat că inițiativa s-a datorat cererii făcute de cetățeni bucureșteni din zona Giulești, Bucureștii Noi, Chitila.
"De ce mă grăbesc? Pentru că dacă tot dorim să le dăm o mână de ajutor, trebuie să o facem măcar în perioada verii, când este pauză competițională. Deci trebuie să rezolvăm această problemă, până la sfârșitul lunii.
Noi intrăm în discuții cu cele trei entități, UFC Rapid, AFC Rapid și FC Rapid. Vreau să fie o singură echipă a Rapidului. Vrem brandul, palmaresul, tot. Eu am avut discuții neoficiale, dar cei care vor discuta efectiv vor fi cei din comisie", a menționat Tudorache, citat de Agerpres.
discuții cu reprezentanții cs rapid
Edilul a purtat discuții cu președinta CS Rapid, Valentina Caciureac, pentru a afla de ce sumă este nevoie pentru a susține clubul. În cazul în care reprezentanții CS Rapid vor dori acest lucru, echipa va trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei Sectorului 1.
"Am discutat cu doamna Caciureac de la Clubul Sportiv Rapid, am întrebat-o cât cheltuieşte pe an pentru întreţinerea clubului, a spus că undeva la 1.800.000 de euro. Clubul aparţine Ministerului Transporturilor.
Deci dacă doamna Caciureac doreşte să aparţină de Primăria Sectorului 1... aş vrea să îl preiau, dar sunt alte demersuri. Acolo e club, trebuie mai întâi să îi intreb pe ei daca vor să vină, dacă vor să fie întreţinuţi de către primărie. Nu am primit încă un răspuns. Atât timp cât nu există nicio solicitare din partea doamnei Caciureac, nu pot face demersuri", a spus Daniel Tudorache, citat de News.ro.
De altfel, edilul a prezentat Consiliului Local un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii care să analizeze posibilitatea finanţării FC Rapid, dar proiectul a fost inițial respins din cauza faptului că a fost introdus pe ordinea de zi cu mai puțin de 5 zile înainte de ședință.
"Începând de luni, voi înfiinţa comisia şi vom merge la negocieri pentru marca Rapid. Eu îmi doream însă ca această iniţiativă să fie a tuturor partidelor, să facă parte câte un membru din fiecare partid. Să nu se spună că PSD-ul dă bani Rapidului.
Dar asta e, partidele care nu au dorit înfiinţarea acestei comisii nu vor face parte din ea. Dar ştiţi ce e culmea? Că liderul de grup de la PNL e rapidist, domnule. Păi, cât de meschin să fii, unde te poate duce politica asta, astfel încât să votezi împotriva echipei tale de suflet?", a spus primarul Sectorului 1 la finalul ședinței de vineri.
{{text}}