- Dinamo îl vrea pe închizătorul Petrus Boumal, dar Negoiță nu își dă acordul până nu știe clar dacă Paul Anton se întoarce în "Ștefan cel Mare" sau nu.
Cosmin Contra dorește să se întărească în compartimentul median cu un închizător și are deja o variantă, dar conform surselor Gazetei, situația lui Paul Anton de la Getafe îi dă peste cap calculele antrenorului dinamovist.
"Guriță" îl dorește pe Petrus Boumal, 24 de ani, liber de contract după ce ultimele șase luni le-a petrecut în Bulgaria, la ȚSKA Sofia.
Mijlocașul cu dublă cetățenie, camerunezo-franceză, și-a dat deja acordul să vină în "Ștefan cel Mare" și chiar a cerut referințe despre România în ultimele zile, doar că Dinamo îl tot amână.
Ionuț Negoiță este de acord cu transferul în cazul în care Paul Anton rămâne la Getafe. Spaniolii au o clauză de transfer definitiv a lui Anton, dar până acum nu au dat niciun semn, iar mijlocașul evită discuțiile despre revenirea în "Ștefan cel Mare", dorind să joace în cotinuare în străinătate.
Finanțatorul dinamovist le-ar fi transmis clar celor din club: "Până nu știm ce facem cu Anton, nu putem să luăm jucători noi pe acel post. Dacă se întoarce, Paul nu poate să fie rezervă"
Edi și Keșeru îl laudă
Actualul antrenor al Astrei, Edward Iordănescu, l-a antrenat pe Boumal în perioada în care a pregătit-o pe ȚSKA Sofia și a acceptat să îi facă portretul închizătorului dorit de Contra, în exclusivitate pentru Gazetă:
"L-am antrenat pe Boumal și pot spune că este un jucător foarte profesionist. A jucat ani de zile în Franța, înainte de a ajunge în Bulgaria, și se vede mentalitatea franceză.
Este un mijlocaș central predominant defensiv, un jucător care poate să fie foarte util într-un mecanism bine definit, în care să aibă un rol clar din partea antrenorului. Este un fotbalist care s-ar descurca fără probleme la Dinamo".
GSP a vorbit și cu atacantul celor de la Ludogoreț, Claudiu Keșeru. Acesta consideră că ținta lui Contra este un fotbalist de calitate, bun pentru România:
"Îl știu foarte bine pe Boumal, am jucat împotriva lui în Bulgaria. Este un jucător care personal îmi place foarte mult. Are experiență mare, tehnică foarte bună și cred că face față fără probleme în Liga 1. Face atât faza defensivă, cât și faza ofensivă, este un jucător polivalent"
{{text}}