FCSB l-a adus de la Viitorul, la insistențele lui Nicolae Dică, pe Robert Grecu, 19 ani, jucător care poate evolua atât ca atacant, cât și mijlocaș dreapta.
Gigi Becali a dezvăluit cifrele afacerii și a spus că Nicolae Dică a insistat pentru aducerea jucătorului, care nu a jucat niciun minut pentru echipa lui Hagi în LIga 1.
"Dică a insistat enorm pentru Grecu ăsta și mă gândesc că o să-i dea șanse să joace.
De câte ori vorbeam cu Mihai Stoica la telefon îmi spunea că Dică îl vrea pe Grecu. Dacă-i făceam ofertă atunci când insista Dică, mă trezeam că vrea Hagi 1 milion de euro.
Așa l-am mai ținut 2-3 săptămâni și l-am luat împrumut, cu clauză de cumpărare.
Împrumutul a costat 30.000 de euro și am pus o clauză de 300.000 să-l cumpărăm. Dacă ziceam să-l cumpărăm direct, cerea Gică 1 milion de euro. Man, Grecu și Benzar sunt jucătorii pentru U21", a spus Gigi Becali la TV Digi Sport.
{{text}}