Tenis

Năstase, interzis și dat în urmărire la Wimbledon. Cât de corect este acest embargo? Opinie Octavian Pescaru: "De ce are, totuși, lojă un stalinist prieten al Hezbollah?!"

Jeremy Corbyn, foto: The Telegraph

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 05 iulie 2017

Ilie Năstase a devenit un fel de lotru. Organizatorii turneului de la Wimbledon au dat de știre că românul, care până mai ieri era un soi de icoană a bunei dispoziții la turneul londonez, nu mai are voie să treacă pragul arenei.

Pândari, înarmați cu poza lui Ilie, au misia de a-l depista, în caz că vine, și de a-l arunca în stradă. Și asta pentru câțiva "fuck" și pentru câteva porții de "bitch" servite la meciul din FED Cup, România vs Marea Britanie, plus o remarcă, așa-zis rasistă, la adresa Serenei Williams.

Adicătelea, englezilor le-a plăcut Ilie când era slobod la gură pe iarba din SW 19, unde, de altfel, a și jucat două finale. Dar acum, când s-a rățoit la fetele lor, s-au declarat din cale afară de ofensați și i-au dat interzis lui Ilie.

Până la urmă e turneul lor și, deci, dreptul lor de a pofti pe cine vor. Surprinde însă faptul că în loja regală de la Wimbledon are un loc rezervat președintele partidului Laburist, Jeremy Corbyn.

Pentru cei care nu au auzit de Corbyn, 68 de ani, un fel de Gică Contra al Marii Britanii, să trecem în revistă câteva dintre acțiunile și pohtele sale:

  • simpatizant declarat al IRA – Armata Republicană Irlandeză;
  • cercetat de MI5 pentru legături cu IRA întrucât a fost considerat o amenințare la adresa securității naționale;
  • contra tuturor interventiilor militare la care UK a participat in ultimii 40 de ani, de la războiul din Malvine până la Siria și Irak
  • moderator al unei televiziuni iraniene de limbă engleză
  • prieten declarat al organizațiilor teroriste Hamas și Hezbollah
  • militant fervent pentru ieșirea UK din NATO
  • susținător al ideii ca Donald Trump să nu fie primit în UK ca urmare a restricțiilor impuse anul trecut unor cetățeni din mai multe țări musulmane privind accesul in SUA
  •  militant anti-Brexit și contra bombardamentelor împotriva ISIS din Siria și Irak împotriva condamnării susținătorilor ISIS pentru că "nu fac altceva decât să-și afirme un punct de vedere"
  • prieten și admirator declarat al lui Hugo Chavez și al lui Fidel Castro, pe care i-a considerat mereu niște "repere ale democrației și ale socialismului mondial"
  • consideră că musulmanii din UK au dreptul să lupte alaturi de ISIS dacă așa le dictează conștiința și, în acest context, nu trebuie să li se anuleze pașapoartele și nici să fie condamnați
  •  dorește naționalizarea unor segmente din economia britanică
  • refuză să intoneze imnul Marii Britanii pentru că el este republican
  • refuză să o salute pe regină prin ușoara aplecare a capului, așa cum procedează toți parlamentarii britanici
  • ca militant republican, ar vrea ca după moartea reginei , monarhia să fie abolită iar Marea Britanie să fie condusă de un președinte

 

În ciuda acestor fapte, cunoscute și asumate, Jeremy Corbyn are un loc rezervat în loja regală de la Wimbledon. Pentru că așa spune tradiția.

Liderii partidelor politice din UK au câte un loc rezervat în loja regală, chiar și în situația în care, cazul lui Corbyn, sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, doresc abolirea monarhiei ori au avut în mod repetat o atitudine ireverențioasă la adresa reginei și a imnului de stat. 

E vorba despre acea corectitudine politică de care ne lovim din ce în ce mai des, inclusiv în România. A nu se înțelege că Ilie Năstase e vreun mielușel. Așa a fost mereu, mai pontos, cu limbaj de rigolă, dar ăsta a fost Ilie întotdeauna. Vorba românului, nu mai înveți cal bătrân in buiestru.

Să-l dai însă pe Ilie în urmărire la porțile Wimbledonului, în vreme ce printre invitații din loja regală se numără un personaj care propovăduiește cele mai pure idei maoiste și staliniste, ia în derâdere simbolurile naționale și sustine crema organizațiilor teroriste de pe planetă, parcă e prea de tot!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.