Liga 2

EXCLUSIV Decizie istorică a fanilor lui FC Argeș! Ce se va întâmpla la meciurile echipei care tocmai a preluat marca + cât ar putea costa un bilet

Articol de Vlad Nedelea  —  joi, 06 iulie 2017

Petrolul, Oțelul, Farul și U Cluj au revenit în Liga a 3-a, care va fi mult mai bogată începând din sezonul viitor. Mai mult, Consiliul Local Piteşti, care s-a întrunit la mijlocul lui iunie într-o şedinţă extraordinară, a cumpărat oficial brandul FC Argeş.

Vestea și mai bună? SCM Pitești se va transforma în Liga a 2-a în FC Argeș, iar suporterii vor veni lângă această echipă, pe care o consideră continuatoarea de drept al legendarului club piteștean.

Fanii s-au strâns și ei pentru a discuta despre această tranzacție și s-au pus de acord, în mare parte, să vină în număr cât mai mare la meciurile echipei din Liga a 2-a.

1 leu 
ar putea fi intrarea la meciurile lui FC Argeș din Liga a 2-a. Proiectul se discută azi, dar are mari șanse să fie aprobat pe ordinea de zi în ședința Consiliului Local 

"În procent destul de mare fanii vor susține noul proiect. Mai sunt câțiva care au ales să nu se alăture. 90% dintre fani vor veni, 10% nu. Cei care nu vor veni au semne de întrebare față de cum s-a făcut această tranzacție și cum funcționează lucrurile în continuare.

Ok, au ales să dea bani pentru brand deși aveau și varianta gratuită, care în mare era același lucru. N-are importanță, trecem și peste asta. A fost deranjant și felul în care a fost anunțat noul antrenor: primarul a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook.

Apoi a fost stabilit obectivul: locurile 1-7. Păi, ăsta nu e un obiectiv. Aici sunt 7 obiective. Puteau spune de la 1 la 16 și să aibă obiectiv să antreneze. Asta ca o glumă! Din ce am înțeles nu se va dori promovarea în sezonul următor.

Singurul lucru pe care îl dorim este ca lucrurile să fie făcute profesionist și vom semnala orice abatere de la normal. Scopul final este reînvierea tradiției că Argeșul este o pepinieră de valori", a zis Marcel Ivan, membru în Comitetul Director FC Argeş Piteşti 1953, pentru GSP.RO.

PALMARES FC ARGEȘ

Două titluri de campioană: 1971–72, 1978–79
De două ori vicecampioană: 1967–68, 1977–78
Finalistă în Cupa României: 1964–65
Finalistă în Cupa Balcanică: 1983–84, 1984–85, 1987–88

A învins-o pe Real Madrid în turul 2 din Cupa Campionilor Europeni în 1972-1973, scor 2-1. A pierdut returul din Spania, 1-3.

A trecut de Panathinaikos în Cupa UEFA 1978-1979, 5-1 scor general. A învins Valencia în turul 2 în același an al acestei competiții, 2-1. A fost învinsă la retur, 2-5.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.