International   •   Campionate   •   SERIE A

Juventus Torino vrea un jucător de la Bayern Munchen » Campioana Italiei oferă 40 de milioane în schimbul său

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gabriela Iulia Gheorghe   —  sâmbătă, 08 iulie 2017

Juventus este la doar câteva zile distanţă de a-l transfera pe Douglas Costa de la Bayern Munchen, conform presei din Italia.



Sky Sport Italia a declarat că Juventus este mai aproape ca niciodată să-l aducă pe Douglas Costa, oferind 40 de milioane de euro plus bonusuri semnificative.



Bayern ar fi dispusă să-l cedeze pe jucător la Torino, sub formă de împrumut, cu obligaţia de a-l cumpăra la sfârşitul sezonului, împărţind astfel costul pe parcursul a câţiva ani.



Douglas Costa a venit la Bayern de la Şahtior Doneţk în 2015. Pentru germani, a jucat în 80 de meciuri și a marcat 14 goluri. În cariera sa, atacantul brazilian, în vârstă de 26 de ani, a mai jucat şi la Gremio în ţara natală. La naţionala Brazilei are 3 goluri în 21 de meciuri.



Jucătorul are în palmares două titluri de campion al Germaniei, o cupă, o supercupă şi mai multe trofee importante cu Șahtior.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.