Amicale

VIDEO Victorie mare pentru Juventus București în amicalul de gală cu Fenerbahce, în care turcii au aliniat vedetele! Gol caraghios încasat de Volkan

Articol de Vlad Nedelea  —  sâmbătă, 08 iulie 2017

Juventus București a obținut un rezultat mare în amicalul de azi cu Fenerbahce, echipă pe care a bătut-o cu 3-2. Proaspăt promovată în prima ligă, formația din Colentina a făcut spectacol în prima repriză, când a punctat de 3 ori. 

Muscă a deschis balul după o greșeală a lui Volkan, la doar 5 minute de la startul partidei. Băjenaru a majorat diferența în minutul 17, iar Ciprian Petre a completat spectacolul înaintea fluierului final al primei părți, când Volkan a scăpat caraghios mingea în plasă. 

Turcii și-au revenit după pauză și au reușit să marcheze de două ori. Ekici a reușit să puncteze în minutul 56 și tot el a făcut și 3-2, în minutul 67. N-a fost suficient însă pentru a schimba echipa învingătoare. 

De notat că din echipa gazdă n-au lipsit fotbaliși precum Van Persie, Neustadter și Valbuena. 

Diferență uriașă în echipele de start

Întrega echipă de start aliniată azi de Fenerbahce este cotată la 44 de milioane de euro, undeva cât FCSB și Viitorul la un loc, adică vicecampioana și campioana României. 

În schimb, echipa de start a echipei din București este evaluată la 2,4 milioane de euro, dintr-un total de 5,4 milioane cât este tot lotul lui Juventus. 

89.150.000 €este valoarea lotului lui Fenerbahce, în timp ce Juventus București este cotată la doar 5,38 dmilioane de euro 

Fenerbahce: Volkan - Sener Ozbayrakli, Souza, Neustadter, Hassan Ali - Topal, Tufan - Ekici, Valbuena, Chahechouhe - Van Persie

Juventus: Relu Stoian - Beța, Morariu, Benga, Fl. Ștefan - M. Mihăiescu - Călințaru, Băjenaru, A .Muscă, C. Petre - Măzărache

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.